În urma desecretizării și analizării documentelor CSAT din data de 28 noiembrie privind desfășurarea procesului electoral pentru funcția de Președinte al României a candidatului Călin Georgescu, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție anunţă azi că s-a sesizat din oficiu în baza indiciilor care relevă posibile încălcări ale legislației electorale și săvârșirea altor infracțiuni conexe.
Cercetările vizează indiciile privind săvârșirea unor infracțiuni electorale care ar fi influențat procesul de vot, prin metode precum coruperea alegătorilor, inclusiv în mediul online, cu scopul de a-i determina să voteze un anumit candidat, anunţă Parchetul General.
Sesizarea vizează, totodată, și infracțiuni de spălare a banilor în legătură cu posibile nelegalități legate de proveniența și utilizarea sumelor de bani folosite pentru finanțarea ilegală a campaniei electorale a unui candidat de către susținătorii săi.
De asemenea, sesizarea are ca obiect și comiterea unor infracțiuni informatice de competența parchetelor regulare, ca urmare a identificării unor activități în mediul online care au implicat crearea și utilizarea unor conturi false, menite să influențeze opțiunile alegătorilor, acțiuni care au avut potențialul de a afecta exprimarea corectă a voturilor în cadrul procesului electoral.
În cadrul aceluiași demers, transmite Parchetul General, procurorului-șef al DIICOT i.a fost solicitat să efectueze o analiză proprie a informațiilor existente din perspectiva sesizării din oficiu.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a dispus, miercuri, 4 decembrie, desecretizarea a cinci documente prezentate de Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe și Ministerul Afacerilor Interne în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării, din data de 28 noiembrie.
Hotărârea adoptată la finalul ședinței, anunță Președinția, a fost trimisă mai multor instituții – pentru a întreprinde de urgență demersurile necesare -, printre care Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerului Justiției și Ministerului Afacerilor Interne.
Parchetul General susţine, însă, că CSAT a transmis doar Hotărârea adoptată de membrii CSAT în ședința din data de 28 noiembrie, fără documentele care au fost desecretizate. De asemenea, cu privire la declarațiile publice potrivit cărora Autoritatea Electorală Permanentă a transmis o sesizare PÎCCJ prin care a semnalat aspecte referitoare la modul de desfășurare a procesului electoral, Parchetul General transmite că AEP nu a depus o astfel de sesizare, ci doar a redirecționat către instituția noastră, în data de 29 noiembrie, o petiție a unei persoane fizice.
Potrivit SRI, România a fost vizată de 85.000 de atacuri cibernetice având mod de operare al unui actor statal. Pentru aceste atacuri au fost utilizate sisteme informatice din peste 33 de țări. Rețeaua de conturi asociată direct campaniei lui Călin Georgescu a fost formată inițial din 25.000 de conturi pe TikTok care au devenit foarte active cu două săptămâni înainte de primul tur. Activitatea conturilor a fost organizată în afara platformei TikTok, respectiv pe mesageria Telegram. Au fost folosite și conturi TikTok care au utilizat în fals sigla SRI și titulara Brigada Antiteroristă și care afișau mii de urmăritori și peste 1000 de mii de like-uri.
Tot potrivit SRI, Bogdan Peșchir a făcut donații de peste un milion de euro, iar în perioada 24 octombrie – 24 noiembrie a făcut plăți către utilizatori ai unor conturi TikTok implicați în promovarea lui Georgescu de 381.000 de dolari. El e implicat în tranzacții cu criptomonede. Asta in timp ce Călin Georgescu a declarat – în fals – la AEP că a cheltuit 0 lei în campania electorală.
Ultimele comentarii