Pacient cu ruptură de aortă, salvat prin implantarea unui stent graft, la Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara

Un pacient în vârstă de 41 de ani, diagnosticat cu ruptură spontană de aortă şi sângerare masivă în pleura stângă, a fost operat cu succes la Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara, fiindu-i implantat un stent graft în aorta toracică.

 

Intervenţia a fost efectuată cu succes de către o echipă de chirurgi cardiaci, medici anestezişti, cardiologi intervenţionişti şi echocardiografişti, compusă din prof.dr. Rolf Dammrau, din Germania, dr. Laurenţiu Păşcălău, dr. Costel Erimescu, dr. Daniel Nica, dr. Horia Cioloca, dr. Ani Mornoş  şo assitent Livia Gheţa.

Astfel de proceduri, explică prof. dr. Marian Gaşpar, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară, sunt deosebit de utile în cazul pacienţilor cu rupturi traumatice de aortă, disecţii şi anevrisme de aortă, dar, la Timişoara, astfel de intervenţii sunt efectuate doar sporadic, „în lipsa unui program naţional în care să fie inclus şi Institutul nostru, costul unui stent graft fiind de 7.000 de euro”.

Marian Gaşpar mai declară că îşi doreşte ca această alternativă modernă şi mai simplă decât chirurgia directă să devină o rutină la Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara, care să ducă la creşterea experienţei echipei cardio-chirurgicale şi să ajute pacienţii aflaţi în situaţii critice.

Print Friendly, PDF & Email