Orice om poate fi șansa la viață a unui semen de-al său

Sursă foto: Registru Celule Stem

Uneori, gesturi cât se poate de simple îi transformă pe cei care le fac în eroi. Este și cazul celor dispuși să doneze celule stem hematopoietice. Și, oricât de dur ar suna, oricine ar putea avea nevoie, la un moment dat, de un astfel de erou, transmit reprezentanții Centrului Regional de Transfuzii Timișoara, de Ziua Mondială a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice.

 

A treia zi de sâmbătă a lunii septembrie este Ziua Mondială a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice. Anul acesta, ea se celebrează pe 19 septembrie.

În fiecare an, peste 500 de români sunt diagnosticați cu diferite tipuri de cancer al sângelui. Potrivit specialiștilor, sunt peste 70 de boli hematologice care au ca indicație terapeutică transplantul de celule stem hematopoietice (CSH). Din păcate, probabilitatea de a găsi un donator compatibil este mică, chiar și în cazul fraților. Șansele de compatibilitate sunt mult mai mari în cadrul aceluiași grup etnic sau spațiu geografic. Așa au apărut Registrele de donatori voluntari neînrudiți de celule stem hematopoietice.  Azi pot fi accesate în baza internațională de date 75 de registre din 53 de țări.

În România, Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, aflat în subordinea Ministerului Sănătăţii, este funcțional din anul 2013. Până acum s-au înscris ca potențial donatori voluntari 75.035 de români, ceea ce înseamnă aproximativ 0,3% din populație. „E foarte puțin, așa că, de cele mai multe ori, pentru pacienții români care au făcut transplant de celule stem hematopoietice, salvarea a venit din afara țării. Ca o comparație, în Germania, cam 9% din populație este înscrisă în acest registru național”, spun reprezentanții Centrului Regional de Transfuzii Timișoara.

În anul 2020 la Timișoara în Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice s-au înscris 580 de persoane. Cei care doresc să o facă sunt așteptați la Centrul donatorilor de celule stem hematopoietice de la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara, de pe  str. Martir Marius Ciopec nr. 1. Vor trebui doar să completeze un consimțământ la înscriere, un chestionar medical și li se vor recolta probe de sânge pentru analizele de compatibilitate. În cazul în care o persoană din cele luate n evidență este compatibilă cu un pacient în nevoie, va fi contactată, urmând să decidă dacă vrea să doneze sau nu. „În acest moment, în România sunt 27 pacienți în așteptarea unui donator. Poți fi eroul unuia dintre ei”, transmit reprezentanții Centrului Regional de Transfuzii Timișoara.

Print Friendly, PDF & Email