O nouă specializare de licență la UVT – Studii de securitate

Foto: UVT

Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării, din cadrul Universității de Vest din Timișoara, propune la concursul de admitere din luna iulie o nouă specializare de licență în domeniul Studiilor de securitate, capacitatea de școlarizare fiind de 60 de locuri.

 

Programul de studii universitare de licență Studii de securitate urmărește conștientizarea nevoii de formare continuă, dezvoltarea capacității de problematizare, precum și dezvoltarea unui set de competențe care pun accent pe principiile specifice naturii multidimensionale a securității și țin cont de impactul său în diferite contexte, de la politic și economic, la social și cultural, transmit reprezentanţii Universității de Vest din Timișoara: „Astfel, cunoștințele, competențele și abilitățile dobândite le vor permite absolvenților să se angajeze în domenii precum: MApN, servicii de intelligence, MAE, departamentele de securitate ale companiilor multinaționale sau să continue studiile universitare în ciclul următor.”

Programul este dezvoltat pornind de la următoarele aspecte fundamentale:

  1. Securitatea, înțeleasă din punct de vedere al multiplelor sale dimensiuni, este considerată drept esențială pentru buna funcționare și dezvoltare a societății, dar și pentru cea a unui sistem democratic.
  2. Principala misiune a securității, și implicit a unui program de studii de securitate, este de a contribui la protejarea și dezvoltarea societății, a sistemului democratic și a statului de drept.
  3. Încă există o tendință de a se asocia studiile de securitate în primul rând cu dimensiunile lor clasice, precum securitatea militară. În prezent, există prea puține informații în spațiul public despre dezvoltarea majoră a domeniului în ultimii ani către noi dimensiuni – cum sunt securitatea umană și securitatea mediului –, și despre diversificarea ofertei de pe piața muncii, atât la nivel public cât și la nivel privat.
  4. Profesiile legate de studiile de securitate sunt văzute ca fiind extrem de importante în societatea actuală, care se confruntă cu noi provocări și oportunități născute din schimbările generate de globalizare.
  5. Securitatea a trecut printr-o reinventarea conceptuală și metodologică, pe lângă dimensiunile sale clasice, precum securitatea militară, adăugândui-se noi dimensiuni așa cum sunt securitatea umană sau securitatea mediului.
  6. Studiile de securitate contribuie la capacitatea de a media între diferite grupuri sociale și politice cu interese variate.

Media generală de admitere se calculează cu două zecimale, fără rotunjire, după următoarea formulă: 50% nota probei de limba și literatura română din cadrul examenului de bacalaureat + 50% notă Test de evaluare a abilităților lingvistice și de raționament (testul urmând a fi susținut în data de 17 iulie).

Dosarele de admitere se vor depune exclusiv pe platforma electronică de admitere: admitereonline.uvt.ro până cel târziu în data de 14 iulie.

 

Print Friendly, PDF & Email