Timişoara se pregăteşte de o nouă ediție a Festivalului de Operă și Operetă, care va avea loc în perioada 30 august-1 septembrie, la Teatrul de vară din Parcul Rozelor.
Festivalul de Operă și Operetă, ajuns la ediția a XIX-a, este unul dintre cele mai importante și așteptate evenimente culturale din perioada estivală, care atrage anual mii de spectatori. Pentru ediția din acest an Opera timișoreană propune un balet-rock, una dintre cele mai populare operete și o operă plină de pasiune și dramatism.
Baletul-rock Dancing Queen – Povestea unei cariere, pe muzica (înregistrată) formației Queen va fi prezentat la vineri, 30 august, de la ora 20.30. Următorul spectacol, interpretat în limba română, este opereta Țara surâsului, de Franz Lehár, sâmbătă, 31 august, de la ora 20.30. Festivalul se va încheia duminică, 1 septembrie, cu opera Nabucco, de Giuseppe Verdi, spectacol pus în scenă tot de la ora 20.30, care va fi cântat în limba italiană și titrat în limbile română și engleză.
Intrarea este liberă la toate evenimentele.
Festivalul de Operă și Operetă este un proiect finanțat de Consiliul Județean Timiș prin programul TimCultura 2024. Organizator este Opera Națională Română din Timișoara, având ca artener Casa de Cultură a Municipiului Timișoara.
Ultimele comentarii