Primăria Timişoara a făcut, azi, recepţia noii săli de sport și noului teren de la Școala Gimnazială nr. 25, din zona Girocului. Valoarea totală a investiției se ridică la peste 11 milioane de lei, din care peste 8 milioane de lei finanțare europeană, restul fiind acoperiți din bugetul local.
„Investim 20% din bugetul de dezvoltare al Timișoarei în educație. O parte din bani merg spre construcția a 84 de clase și mai multe săli de sport la unitățile de învățământ, atât la școli centrale, cât și la cele de cartier. Obiectivul nostru este să oferim fiecărui copil condiții egale de studiu, indiferent de școala la care merge”, declară primarul Dominic Fritz.
O parte de din echipamentele sportive au sosit deja, anunţă Municipalitatea. Sala și terenul de sport vor fi dotate cu porți de handbal, coșuri de baschet, echipament pentru badminton, echipament pentru tenis de masă şi mingi de fotbal, baschet, handbal şi medicinale. Dotările includ, de asemenea, o tabelă de marcaj interioară și una exterioară, aparate de fitness, spaliere de lemn, saltele, capre sărituri, cal cu mânere. Valoarea dotărilor sportive se ridică la peste 80.000 de lei. Procedura de achiziție pentru mobilierul necesar, inclusiv scaunele din tribune, în valoare de peste 60.000 de lei urmează să fie relansată, anunţă Primăria.
Elevii care învață la Școala 25, dar și alți copii din Timișoara vor beneficia de condiții optime pentru a face sport atât la interior, cât și pe terenul exterior. Școala va fi inclusă în programul Primăriei Timișoara „Deschidem curtea școlii”, prin care terenurile sau sălile de sport din unități de învățământ pot fi utilizate de elevi.
În prezent, 12 școli din Timișoara sunt înscrise în acest program, care permite elevilor să utilizeze infrastructura sportivă a unităților de învățământ, pentru a face mișcare, gratuit. după încheierea orelor. Lista școlilor, programul de acces și regulamentul de utilizare pot fi consultate la acest link.
https://www.primariatm.ro/deschidem-curtea-scolii
Primăria Timişoara reaminteşte că investește în construirea mai multor săli de sport la unități educative din cartierele timișorene, dintre care două au fost deja finalizate : cea de la grădinița din Tipografilor și pe cea de la Centrul educațional din Kuncz. Acestora li se adaugă acum și cea de la Școala Gimnazială nr. 25.
Ultimele comentarii