Nicuşor Dan, la Timişoara: „USR susține descentralizarea și regionalizarea”

nicusor-dan-foto-arhiva-nicusor-danPreşedintele USR, Nicușor Dan, a declarat azi la Timişoara că USR susține descentralizarea – necesară, dar cu păstrarea unor pârghii de control ale centrului – şi regionalizarea, dar nu ghidată de clientelism și interes de partid.

 

Descentralizarea anumitor atribuții de la centru către administrațiile locale, mai puțin către administrația județeană, se poate face, însă. Aici nu există o piedică constituțională și se poate face, cu mențiunea că, în anumite domenii, trebuie să existe o cenzură a administrației naționale, dacă vorbim de mediu, dacă vorbim de patrimoniu, dacă vorbim de instituția prefectului. În opinia noastră, ar fi o pierdere pentru procesul democratic ca acest control să se facă din același loc de unde se exercită autoritatea”, a mai spus Nicușor Dan.

La rândul său, Nicu Fălcoi, candidat al USR Timiș pentru Senat, a subliniat că descentralizarea este o prioritate a regiunii și a USR. „Timișorenii, timișenii sunt foarte interesați de banii lor și de felul cum aceștia sunt folosiți. Cred că descentralizarea fiscală și administrativă este extrem de necesară, astfel încât decizia asupra banilor să ajungă cât mai aproape de cei care îi produc. Mă refer la decizia legată de felul în care se cheltuiesc acești bani”, afirmă Nicu Fălcoi. Adăugând că acest subiect este un punct din programul său politic și, dacă va reuși să ajungă în Senat, va face tot ce îi stă în putere pentru a aduce în preocupările principale ale Legislativului această problemă.

În ceea ce privește regionalizarea, Nicușor Dan afirmă că pentru aceasta este nevoie de modificarea Constituției și spune că ar trebui realizată în jurul unor poli de creștere. „Trebuie să facem ca polii de creștere să genereze într-adevăr creștere, iar asta nu poți să faci decât scurtând distanțele și nu poți să scurtezi distanțele decât făcând niște strategii regionale”, consideră președintele USR.

Acesta a criticat clientelismul și interesul de partid care au stat la baza tentativelor de regionalizare de până acum: „Toate încercările de regionalizare care s-au făcut până acum au avut ca unic criteriu cum împărțim județele ca să ne iasă nouă majoritatea. Trebuie să avem niște studii serioase, care să ne spună care sunt polii de creștere și cum să conturăm regiunile în jurul lor. Pentru că o regiune în care se găsește și Constanța și Focșaniul este evident că nu are nicio noimă.”

Nicuşor Dan este azi prezent la Timişoara, liderul USR aflându-se într-un turneu prin Timiș, Arad, Bihor și Cluj. La sosirea în Timişoara, acesta a scris, pe o reţea de socializare, că a venit să le spună timișenilor că în USR Timiș sunt oameni care nu au mai făcut politică, IT-iști, medici, artiști, profesori chiar și un fost pilot de avion supersonic: „Toți vor să se implice pentru a construi țara în care vor să trăiască împreună cu copiii lor, unii plecați deja la muncă în afara României, o țară pentru cetățeni, nu pentru politicieni.”

Print Friendly, PDF & Email