Curtea de Conturi susţine că asocierile CJ Timiş şi CL Timişoara cu cluburile sportive au fost făcute ilegal

Preşedintele CJ Timiş susţine legalitatea, invocând girul Judecătoriei Timişoara

Poli_TimisoaraCurtea de Conturi Timiş a trimis o adresă Consiliului Judeţean şi Consiliului Local Timişoara, prin care le înştiinţează că asocierile cu cluburile sportive din judeţ au fost făcute ilegal. Reprezentanţii celor două instituţii anunţă că vor contesta raportul Curţii.

 

Preşedintele CJ Timiş susţine legalitatea, invocând girul Judecătoriei Timişoara

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, social-democratul Titu Bojin, anunţă că, după ce în primăvară Curtea de Conturi Timiş a făcut un control la CJ Timiş şi la Consiliul Local Timişoara, acum a trimis o adresă prin care înştiinţează că asocierile cu cluburile sportive nu au fost făcute în termeni legali. Titu Bojin spune, însă, că va contesta acest raport, cu atât mai mult cu cât asocierile s-au făcut cu girul Judecătoriei Timişoara.

Titu BojinÎn adresa Curţii de Conturi ni se transmite decizia, conform verificării care a avut loc pe linia asociaţiilor sportive din CJ Timiş şi, bineîneţeles, că urmează procedurile legale, să depunem constestaţia la raportul Curţii de Conturi şi să demonstrăm că asocierea a fost făcută legal pentru că este o asociere făcută în cadru legal, cu sentinţă judecatorească. E vorba de toate cele cinci cluburi la care noi suntem asociaţi: fotbal şi handbal şi baschet şi rugby şi caiac. Această asociere este ilegală, spune Curtea de Conturi, fiind vorba de 17 milioane de lei calculaţi ca prejudiciu la ora actuală. E vorba de toate cluburile, problema e din anul 2010”, declară, citat de Mediafax, Titu Bojin.

Acesta susţine că finanţarea cluburilor de fotbal a fost legală, dar spune că, deocamdată, până la clarificarea situaţiei, au fost suspendate finanţările: „Momentan sunt suspendate finanţările. Legea Sportului a apărut în februarie, nu au apărut normele de aplicare însă. În condiţii normale, noi considerăm că asocierea a fost legală, aşteptăm verdictul Curţii de Conturi de la nivel naţional, iar dacă se va dovedi că asocierea a fost ilegală, există toate premisele să nu putem să mai finanţăm cluburile sportive.”

Preşedintele Comisiei de cultură, tineret şi sport a CJ Timiş, consilierul judeţean PSD Adrian Negoiţă, declară că, o dată cu tăierea finanţării, cluburile sportive din Timiş s-ar putea desfiinţa, prima consecinţă urmând a fi că BC Timişoara nu va mai putea participa la Cupele Europene de baschet. „Cluburile nu mai primesc finanţare, astfel că riscă să se desfinţeze. BC Timişoara trebuie să îşi achite taxa la FIBA, iar din lipsa banilor riscă să iasă din Cupele Europene. Mai grav este că nu va mai continua în viitor. Aşa se va întâmpla şi la rugby şi la restul”, adaugă Adrian Negoiţă.

În bugetul pe acest an, CJ Timiş a alocat ACS Poli Timişoara 900.000 de lei, BC Timişoara a primit 950.000 de lei, iar clubul Saracens Rugby Club Municipal Universitatea de Vest Timişoara a primit 600.000 de lei. Pentru echipa de Handbal Politehnica Timişoara şi pentru Asociaţia Judeţeană de Canotaj au fost alocaţi câte 100.000 de lei.

Primarul anunţă că CL Timişoara nu sistează finanţarea

Nicolae Robu in conferinta de presa (2) Foto PNL TimisPrimarul liberal al Timişoarei, Nicolae Robu, anunţă şi el că va contesta raportul Curţii de Conturi Timiş, dar, spre deosebire de CJ Timiş, nu sistează finanţarea, cluburile urmând fi finanţate „pe răspunderea noastră, a decidenţilor”.Nu se întâmplă nimic, pentru că aceste asocieri au girul de legalitate de la Judecătoria Timişoara. Dacă ne luăm după doamna auditoare, aşa ar trebui, să nu le mai dăm finanţare la cluburi. Numai că noi contestăm şi mergem în instanţă pentru că la baza asocierii există o hotărâre judecătorească. Pe răspunederea noastră, a decidenţilor se poate finanţa în continuare. Îţi atragi penalităţi, dacă te îngropi după aceea”, declară, citat de Mediafax, Nicolae Robu.

Întrebat dacă finanţarea pe răspunderea decidenţilor este legală, primarul a spus că „legalitatea o stabileşte instanţa de judecată, în rest sunt păreri”.

Consiliul Local Timişoara a alocat, în bugetul pe acest an, pentru ACS Poli Timişoara suma de 7,8 milioane de lei, pentru Timişoara Saracens Rugby Club Municipal Universitatea de Vest Timişoara şi pentru Asociaţia Baschet Club Timişoara – câte trei milioane de lei, iar pentru echipa Handbal Politehnica Timişoara – 1,2 milioane de lei.

Print Friendly, PDF & Email