Prezent la dezbaterea de duminică inițiată de Fundația Mișcarea Populară, care a avut drept temă continuarea reformelor statului român, scriitorul și universitarul timișorean Mircea Mihăieș a evocat perioada în care a fost membru al conducerii ICR, precizând că activitatea aceasta  a fost parte dintr-un proces de „reformă intuitivă” pe care echipa condusă de Horia Roman Patapievici și l-a asumat și în care membrii I.C.R. s-au lăsat călăuziți nu neapărat de căutarea unor modalități originale de promovare.

Întrucât, a apreciat Mircea Mihăieș, „originalitatea este o boală românească, toți vor să fie unici și irepetabili”. În vizorul conducerii ICR a fost mai degrabă identificarea și deprinderea unor principii eficiente de activitate, desprinse, potrivit informațiilor oferite de Mircea Mihăieș, din întâlnirile pe care le-au solicitat reprezentanților tuturor institutelor culturale străine care își desfășoară activitatea în București.

Despre actuala stare de fapt din cultura românească, Mircea Mihăieș a apreciat că aceasta este și rezultatul unei bulversări a sistemului de învățământ, pe care a pus-o inclusiv pe seama faptului că se citește din ce în ce mai puțin. Și, a opinat acesta, „nu se mai citește pentru că învățământul românesc a făcut tot ce a putut pentru a înstrăina elevul de carte”.

În contextul acelorași referiri la cultură și la finanțarea acesteia, profesorul Mircea Mihăieș a apreciat că numărul mare al revistelor culturale care există pe piață pare să susțină mai degrabă ipoteza că „nu există o criză a revistelor culturale, cât o criză a cititorilor”.

Cartea, însă, a mai declarat fostul vicepreşedinte al ICR, este un instrument de educare care se poate dovedi benefic și în ceea ce privește medierea relației noastre cu noi înșine, ea fiind, în percepția scriitorului, atât „o oglindă a unui eu mai bun al nostru”, cât și „un sfătuitor la care poți găsi răspunsuri la care nici nu te gândești”. Dovedindu-se, în acest sens, un vehicul care facilitează înțelegerea unor nuanțe, utile implicit în a discerne riscurile și binefacerile pe care le presupune exercițiul, atât de fluid, al democrației. „Democrația e gri, ea conține potențialitatea a ceea ce este bun, cât și a ceea ce este rău”, a precizat Mircea Mihăieș, citând considerațiile pe această temă ale scriitorului Adam Michnik, dar făcând trimitere şi la aprecierile recente ale scriitorului Norman Manea, prezent, zilele trecute, la Timişoara, potrivit căruia, deși imperfectă și adesea negociabilă, „democrația este preferabilă unei vieți într-o cazarmă”. Căci ea îngăduie mișcarea, care este „un proces dinamic, deschis speranței și promisiunilor”, permițând explorarea unui orizont vast și a unor spații deschise, în vreme ce reversul poate aduce cu sine riscul explorării unor „stepe de nuanțe greu de descris”.