Reprezentanții PMP Timș anunţă că duminică, 14 iunie, vor aprinde lumânări, în memoria victimelor Mineriadei din urmă cu 25 de ani.
Zilele acestea, se împlinesc 25 de ani de la unul din cele mai negre momente din istoria recentă a poporului, Mineriada din13 – 15 iunie 1990. Numită de PMP Timiş, “cea mai brutală şi acțiune a minerilor chemați de Ion Iliescu la București ca să scape de «golani”, acţiune mediatizată în întreaga lume. Un adevarat război civil prin care Ion Iliescu și administrația FSN au însângerat România și i-au întunecat viitorul”.
După 25 de ani, declară, într-un comunicat de presă, reprezentanţii PMP Timiş, au putut constata modul în care a înțeles să acționeze Guvernul Ponta, în cazul protestelor de stradă: “Declarația premierului potrivit căreia «dacă ei aduc 1.000, noi aducem 10.000, dacă ei aduc 10.000, noi aducem 100.000», demonstrează că între Iliescu și Ponta nu există nicio diferență în gândire. De la mineriade la contrademonstrații, instigare la ură, dispreț față de cetățeni și legi, totul s-a perpetuat într-un sfert de secol, transmițându-se precum o moștenire sacră de partid”.
Aceştia mai spun că au constatat şi faptul că cetățenii români nu mai sunt lăsați în libertate să protesteze. “Este incalificabil ca prim-ministrul unui stat membru al UE și ministrul Justiției să amenințe protestarii pașnici cu sancțiuni penale. Cetățenii care vor să își exprime public nemulțumirile fată de un prim-ministru acuzat oficial de fapte grave de corupție nu trebuie împiedicati să facă acest lucru”, se mai arată în comunicat.
PMP Timiş îşi exprimă nemulţumirea faţă de faptul că, în faţa acestor fapte, liderii locali ai PSD se comportă “ca niște prim-secretari de partid, umili, docili și aprobatori, sărind imediat să-și arate sprijinul pentru șefii de la centru, cum este și cazul liderului PSD Timiș, Sorin Grindeanu, care ne spune că «dacă ne vom face că nu vedem realităţile din jurul nostru, ne îndreptăm spre o situaţie în care Justiţia şi politicul se amestecă periculos, dacă astăzi nu sprijinim şi ne asigurăm că drepturile şi libertăţile cetăţenilor sunt apărate, atunci asistăm la un risc pentru întregul sistem democratic pe care am încercat cu toţii să îl consolidăm în ultimii 25 de ani»”.
PMP Timiş se întrreabă ce sens au aceste declarații în contextul în care premierul, urmărit penal, este apărat în fața justiției de colegi, iar cetățenii care protestează pașnic sunt amenințați cu sancțiuni penale?
Reprezentanţii PMP Timiş mai spun că jignirile aduse de fostul ministru al Transporturilor, Ioan Rus, românilor din diaspora și familiilor de acasă se înscriu “în logica plină de grobianism și sfidare ce caracterizează acest partid de la Iliescu la Victor Ponta”.
Citeşte şi:
Dan Voinea şi Tőkés László vorbesc, la Timişoara, despre represiunea în formă continuată
Ultimele comentarii