Microbuze școlare mai puțin poluante, pentru Timiş

Foto: CJ Timiş

Consiliul Județean Timiș anunţă că a semnat cu Administrația Fondului pentru Mediu contractul de finanțare pentru achiziția a 25 de microbuze hibride, banii fiind alocați prin Programul privind îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea cantităţii de emisii de gaze cu efect de seră.

 

Autovehiculele vor fi utilizate pentru transportul elevilor și vor fi transferate centrelor pentru educație incluzivă sau către Primăriile care au transmis solicitări în acest sens către administrația județeană. Suma primită de Consiliul Județean Timiș este de 24.775.000 de lei și este destinată acoperirii cheltuielilor eligibile, costurile de exploatare și întreținere urmând a fi suportate de beneficiari.

„Pentru facilitarea transportului școlar, am accesat două programe de finanțare. Am depus un proiect pentru cumpărarea de microbuze electrice și unul pentru autovehicule hibride. Economiile făcute în urma ofertelor primite în cadrul primului proiect, ne-au permis achiziționarea unui număr suplimentar de microbuze electrice, astfel că, sperăm să se întâmple la fel și în cazul celor hibride”, declară Alin Nica, președintele CJ Timiș.

Următorul pas după câștigarea finanțării este pregătirea documentației necesare pentru organizarea procedurii de achiziție publică, transmit oficialii CJ Timiş.

 

Print Friendly, PDF & Email