Sursă foto: Spital de Boli Infecţioase „Victor Babeş” Timişoara

Este de aproape opt luni de zile în linia întâi a luptei împotriva covid-19, tratând, de la declanşarea pandemiei, sute de pacienţi: medicul Virgil Musta, șeful Secției de Boli Infecțioase de la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeș” din Timișoara.

L-am invitat la un dialog despre modificările apărute, în ultimele luni, în simptomatologia pacienţilor covid, despre reinfectarea cu acest virus, despre cauzele care duc la deces şi cele care generează o incidenţă mare a ratei de deces, despre situaţia din spitale – de la numărul de paturi şi locuri ATI la starea de spirit a personalului medical –, despre rolul solidarităţii dintre medici şi populaţie, despre cea mai eficientă metodă de protecţie, despre modul în care putem preveni îmbolnăvirea şi ne putem creşte imunitatea în faţa bolii.

„Au apărut modificări în simptomatologia bolnavilor covid”

CV Virgil Musta

A absolvit, în 1984, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, din Timişoara, specialitatatea Boli Infecţioase. Din 2003 este doctor în Ştiinţe medicale.

Din 1998 este medic primar boli infecţioase la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş”, din Timişoara, şi, din 2003, şef lucrări la disciplina Boli infecţioase în cadrul UMF Timişoara.

Domnule Virgil Musta, sunt aproape opt luni de când trataţi pacienţi covid. Aţi observat, în această perioadă, modificări în simptomatologia bolnavilor?

Da, dar nu foarte mari. Simptomelor care iniţial erau cunoscute ca fiind prezente în evoluţia unei infecţii obişnuite – febră, dureri de muşchi, de oase, tuse, adică simptome frecvente în cazul majorităţii infecţiilor virale, în special în gripă –, li s-au adăugat, între timp, altele. De exemplu, diareea care s-a demonstrat că poate fi asociată cu covid-19, în special la copii, apoi pierderea gustului şi a mirosului care mai rar este asociată cu alte infecţii virale, astenia – oboseala de care foarte lume se plânge, care persistă o perioadă destul de lungă de timp şi după ce organismul de negativează. Au mai apărut manifestări cardiace; un procent important de pacienţi au prezentat infecţie cardiacă (miocardită, pericardită sau ischemie). Au mai apărut manifestări cerebrale; s-a constatat că virusul atacă nu numai direct, prin efect citopatic, asupra sistemului nervos, ci şi patogenic, astfel încât generează mai multe manifestări neurologice, durerea de cap intensă, care nu cedează, fiind un semn important.

Aţi avut pacienţi care s-au reîmbolnăvit?

Da. Au fost pacienţi care iniţial au prezentat o formă de boală destul de severă, cu manifestări pulmonare intense şi care s-au negativat în faringe; au fost consideraţi vindecaţi, dar după o perioadă au revenit cu simptomatologie accentuată şi cu pozitivarea testului. Aici cel mai probabil e că nu s-au reinfectat, ci că infecţia a persistat în plămâni, după care a recontaminat gâtul. Am avut însă şi pacienţi care s-au vindecat, dar care, probabil, nu au dezvoltat anticorpi – aici ar însă o discuţie lungă legată de nivelul de protecţie al anticorpilor.

A doua îmbolnăvire s-a produs într-o formă mai gravă decât prima?

Dacă oamenii au avut iniţial o formă cu determinări pulmonare, da, pentru că pe leziuni pulmonare au mai intervenit altele. Dacă nu, au făcut tot o formă medie de boală care nu a pus probleme mari – nici evoluţie critică, nici risc de mortalitate.

La începutul pandemiei s-a spus că acest virus afectează şi evoluează în forme severe cu preponderenţă în cazul oamenilor care au şi alte afecţiuni. Ulterior s-a vorbit despre situaţii în care oameni sănătoşi au ajuns în stare gravă sau chiar au decedat. Raportându-vă la pacienţii pe care i-aţi tratat, care ar fi procentul de oameni sănătoşi ajunşi într-o astfel de situaţie?

Sănătoşi, în sensul că nu aveau risc major sau nu cunoşteau să fie bolnavi. Am avut pacienţi care nu se ştiau bolnavi de diabet,  de exemplu, dar după declanşarea bolii au prezentat glicemie mare. Aici existau două variante: fie ca ei, într-adevăr, să nu fi fost bolnavi, iar virusul să le fi atacat pancreasul şi să declanşeze un diabet, fie să fi fost diabetici, dar într-o formă latentă a bolii, despre care nu ştiau.

Am avut şi pacienţi tineri, aparent fără probleme medicale, care au evoluat spre forme critice, unii chiar decedând. Studiile arată că există anumite tipuri genetice predispuse la o astfel de evoluţie a bolii. Aceste teste, încă în studiu, sunt însă foarte scumpe şi se fac doar la nivel de cercetare, pentru a se vedea care dintre gene pot duce la evoluţie a bolii spre o formă severă, la persoane care, în aparenţă, nu ar trebui să aibă probleme.

Care este media de spitalizare a unui pacient? Dar la ATI?

Nu am studii, dar din câte am observat eu, la Terapie Intensivă media de spitalizare este în jur de o lună. La noi (în saloane standard – n.r.), media de spitalizare depinde pe de o parte de forma clinică – formele uşoare necesită un număr mai mic de zile de spitalizare, între cinci şi şapte, formele medii spre severe au nevoie de două-trei săptămâni. Dar depinde şi de legislaţie care acum obligă ca, dacă pacientul e cu formă medie, să fie internat două săptămâni.

„La un moment dat, se produce o insuficienţă multiplă de organe care duce la deces”

Ce cauzează concret decesul unora dintre pacienţii infectaţi cu covid? Asfixierea? Embolia?

Sunt mai mulţi factori care pot contribui. Există două mecanisme principale prin care boala distruge organismul. Un mecanism poate duce la tulburări ale plămânului şi creează distrucţie de structură pulmonară; aceasta împiedică plămânul să mai primească oxigenul şi să-l transmită în sânge şi, astfel, aşa cum spuneţi, pacientul se asfixiază, moare din cauza insuficienţei respiratorii. Celălalt mecanism poate duce la coagularea sângelui în vase mici, la diferite organe. Dacă se coagulează în plămâni, se ajunge la tromboză pulmonară; atunci oxigenul, chiar dacă trece prin structura membranei alveolare, nu are cum să fi transportat în sânge, deci moartea se produce tot din cauza lipsei de oxigen.

Acest mecanisme pot acţiona nu doar la nivelul plămânului, ci pot afecta şi creierul unde pot cauza encefalite. Am avut un caz care a decedat nu din cauza gravităţii manifestărilor pulmonare, ci din cauza gravităţii manifestărilor neurologice.

De asemenea, boala poate da infarct, la pacienţi predispuşi la probleme cardiologice. Sau chiar o miocardită pe un cord lezat poate produce modificări grave în funcţionarea inimii.

De fapt, la un moment dat, se întâmplă cam acelaşi lucru: din cauza modificărilor patogenice, ţesuturile nu mai sunt oxigenate – ca să poată funcţiona, orice celulă are nevoie de oxigen – şi se produce o insuficienţă multiplă de organe, care duce la deces.

„Noi am tratat nu boala, ci pacientul”

Sursă foto: Spital de Boli Infecţioase „Victor Babeş” Timişoara

Din ceea ce îmi spuneţi referitor la evoluţia bolii, înţeleg că pentru pacienţii covid nu există un tratament unitar…

În general, este un tratament standardizat. Dar noi (medicii de la Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara – n.r.) am tratat nu boala, ci pacientul, iar acesta cred că este un atu al nostru. Am tratat în funcţie de forma bolii, de evoluţia ei, de mecanismul predominant care a dus la modificări în organism. În acest sens am fost sprijiniţi de nişte softişti care au făcut un program extern care, pe baza investigaţiilor biologice şi a datelor clinice, evaluează pacienţii în forme patogenice şi face recomandări privind terapia ce trebuie instituită; e un program care te ajută să observi nişte lucruri pe care tu, medic, poate nu le sesizezi.

„Incidenţa mare a ratei de deces este cauzată de numărul foarte mare de cazuri”

OMS avertizează că, într-o săptămână, rata deceselor în Europa a crescut cu 40 la sută. România nu e, din fericire, în top, dar înregistrează, totuşi, un număr mare de decese. Care consideraţi că este motivul pentru incidenţa mare a ratei de deces?

Numărul foarte mare de cazuri. În momentul în care sunt foarte multe persoane infectate, boala ajunge şi la cei care au comorbidităţi sau au factori risc majori, astfel că sunt expuşi unui risc mare de se infecta şi a deceda. Acum e foarte greu, pentru că aproape orice contact cu altcineva poate fi o sursă posibilă de contaminare. E mult mai dificil acum să fii precaut, iar uneori oamenii nu recunosc importanţa prevenţiei.

Mai există o situaţie, şi mai gravă, din punctul nostru de vedere – cu care s-a confruntat Italia şi cu care riscăm şi noi să ne confruntăm, deşi sper din suflet să nu ajugem aici. Statistica spune în felul următor: dintre pacienţii infectaţi, 80 la sută evoluează spre forme uşoare şi medii, 20 la sută spre forme severe – acestea fiind cele care necesită oxigen –, iar dintre acestea în jur de cinci la sută decedează. Noi salvăm de la 20 la sută până la cinci la sută. Dacă, însă, nu mai există locuri în spital, acei 15 la sută riscă să moară. Vă daţi seama ce număr mare de  decese va fi la un număr mare de infectaţi?!…

„Nu suntem foarte departe de momentul în care spitalele pot intra în colaps”

La ce număr de pacienţi spitalele din Timiş riscă să colapseze? Cum stăm acum?

Suntem nu foarte departe de momentul acela. Pe Terapie Intensivă, la „Victor Babeş” nu mai avem locuri. De vreo două săptămâni, spitalul primeşte însă, săptămânal, câte „o gură de oxigen”, în sensul că am primit Secţia de Recuperare Cardiovasculară, cu  45 de locuri, astăzi s-a deschis o secţie de la Tuberculoză, unde erau pacienţi non-covid, cu 40 de locuri, iar Spitalul Judeţean a deschis, de asemenea, o secţie la „Arşi” (Casa Austria –n.r.), unde e şi acolo un număr de 50 de paturi. Toate sunt deja aproape pline. În plus, avem o problemă: nu toate aceste locuri sunt dotate cu staţii de oxigen, care să permită să dăm oxigen cu presiune.

Dar medici ATI sunt suficienţi în Timiş?

Greu de spus… La nivelul actual de cazuri se face faţă, dar dacă va creşte cu mult numărul de pacienţi, nu ştiu dacă va fi suficient personal ATI. Şi aşa sunt extenuaţi – nu au avut concedii, au lucrat la foc continuu de luni de zile –, iar când se confruntă cu o rată mare de decese, nu le e uşor. Nu aş vrea să fiu în situaţia lor, credeţi-mă.

„Nu e uşor, de aceea apelăm la solidaritatea oamenilor”

Cred că despre epuizare se poate vorbi şi la dumneavoastră, la Spitalul „Victor Babeş”. Care e starea de spirit în rândul personalului medical?

Nu e uşor nici la noi, iar la ce se anunţă acum, personalul medical e chiar stresat. Colegi de-ai mei mi-au relatat o situaţie cu care s-au confruntat recent: seara, în jur de ora 22, au primit o pacientă care necesita tratament pe terapie intensivă, dar la ATI nu mai erau locuri. Au pus-o într-un salon, pe oxigen, dar era o situaţie care nu putea dura mult. A ajuns pe un pat la ATI, de care avea nevoi, doar pentru că în cursul nopţii decedase o altă pacientă. Mi-au spus că nu vor să mai trăiască un asemenea moment…

Începem şi noi să resimţim oboseala, e foarte mult de lucru. De aceea apelăm la solidaritatea oamenilor, încercând să-i facem să înţeleagă că soluţia nu este la noi, ci la fiecare dintre noi în parte, care putem preveni boala. O dată infectaţi, poate să fie prea târziu.

O altă problemă cu care se confruntă destule spitale o reprezintă contaminarea multor cadre medicale cu Sars-Cov2. Cum aţi reuşit, la Spitalul „Victor Babeş”, să nu se infecteze personalul medical, să nu aveţi focare covid? Aveţi alt tip de echipament?

Am avut cazuri, dar nu contaminate în spital, ci în afara spitalului, veniţi din concedii. De la începutul pandemiei am luat foarte în serios această situaţie. Am schimbat circuitele şi modul  de activitate. Apoi ne-am dotat cu echipamente peste standardul pe care OMS îl recomandă, chiar avem echipamente care să ne protejeze. Echipamentul, însă, nu e singura cheie. A doua e precauţia. Cunoaşte riscul la care suntem expuşi şi încercăm să-l evităm, astfel că nici socializarea noastră nu mai e aceeaşi: de exemplu, nu ne mai întâlnim în pauză la o cafea, să vorbim, ci fiecare îşi vede de treabă.

Câte ore petreceţi în medie, zilnic, în spital, domnule Musta?

Depinde. Sunt zile în care stau de dimineaţa până seara, în altele mai puţin. Pe lângă activitatea cu pacienţii, mai am una, anume aceea de a le explica oamenilor ce este bine să facă în contextul pandemiei. Am avut şi acţiuni educative online, cu mari companii, în care am vorbit despre riscurile îmbolnăvirii, despre modul de transmitere a bolii şi am răspuns întrebărilor personalului. Săptămâna viitoare, de exemplu, voi participa la un seminar online, cu 5000 de angajaţi ai Continental România. Acum lucrez la un proiect pe care vrem să-l demarăm împreună cu Primăria Timişoara, ca să salvăm vieţi în momentul în care nu vor mai fi locuri în spitale. Pe lângă cea medicală, aceasta e o activitate complexă, cronofagă, dar trebuie făcută, iar eu o fac cu plăcere.

„Nu am vrut şi nu vrem să fim numiţi «eroi». Ne facem meseria”

Aminteaţi de solidaritate. Am observat, în ultimele trei-patru luni, dinspre o parte a populaţiei, un val de desconsiderare, chiar de ură faţă de medici, care se manifestă – pe reţelele sociale mai cu seamă – prin ironii, înjurături… De la „eroi”, cum aţi fost numiţi prin primăvară, aţi ajuns să fiţi comparaţi, de unii, cu Mengele…

Nu am vrut şi nu vrem să fim numiţi „eroi”, ne-am făcut doar meseria şi o facem în continuare. E păcat însă că, din ignoranţă, din lipsă de educaţie, din cauza unor curente care manipulează opinia publică şi alimentează această stare de spirit, se ajunge în astfel de situaţii, deşi facem tot ce ne stă în putinţă să salvăm vieţi. Totuşi, asta nu este o problemă, din punctul nostru de vedere.

Pentru noi este însă o mare problemă decizia pe care trebuie să o luăm în moemntul în care nu mai avem locuri în spitale. Dacă vom ajunge aici, va fi o situaţie care ne va măcina.

„Cea mai eficientă metodă de prevenire a infectării este masca”

Foto: Agerpres

Cele mai recente studii indică faptul că infectarea pe cale aeriană ar fi principala modalitate de transmitere a virusului. Totuşi, sunt voci care spun că masca „obişnuită” nu ar proteja de fapt…

Toate dovezile ştiinţifice arată că cea mai eficientă metodă de prevenire este masca. Un studiu recent realizat în Australia – unde anual se înregistrau peste 82.000 de cazuri de infecţie gripală, care are aceeaşi cale de transmitere ca Sars-CoV2 – arată că anul acesta, pentru că populaţia a purtat mască în contextul epidemiei de Sars-CoV2,  numărul de cazuri de gripă a scăzut la puţin peste 400. Deci, iată un studiu care arată clar cât de eficientă este masca în prevenţie – asta dacă e purtată corect şi acolo unde este necesar. Nimeni nu spune că atunci când eşti singur sau cu familia ta, în casă, trebuie să porţi mască. Dar în momentul în care eşti în contact cu altă persoană, despre care nu ştii dacă e infectată sau nu, trebuie să respecţi cele două reguli: distanţarea şi purtarea măştii.

Dar pe lângă transmiterea pe cale aeriană, este şi o altă cale de transmitere a virusului, secundară, prin mâini murdare, iar în acest caz igiena este foarte importantă.

„Ca să nu ajungem pacienţi covid, există o singură soluţie respectarea regulilor sanitare”

La o rată de pozitivare de mare şi la un risc de transmitere pe măsură, ce ne rămâne de făcut? Cum putem să ne creştem imunitatea ca să nu ajungem în postura de pacienţi covid?

Ca să nu ajungem pacienţi covid, există o singură soluţie; prevenirea, adică respectarea regulilor sanitare.

Ca să faci o formă nu foarte severă a bolii, acolo poţi, într-adevăr, să îţi „modelezi” puţin imunitatea. Asta se face printr-o alimentaţie cât de cât sănătoasă – să nu se mănânce foarte mult, să se consume alimente de calitate –, prin mişcare, care e foarte importantă pentru sănătate. Putem să ne întărim puţin imunitatea cu vitamine – C, D –, dar nu consumate pe perioade foarte lungi. În această perioadă, noi recomandăm două tablete de virtamina C, un gram, pe zi, şi Zinc care să întărească sistemul imunitar.

Dar mai sunt şi alţi factori de care trebuie să ţinem cont şi pe care trebuie să-i evităm: stresul şi oboseala, care slăbesc organismul. Este indicat să ne odihnim şi să încercăm să ne manageriem stresul, frica, despresia. Pacienţii fără comorbidităţi care au decedat la noi au avut două elemente comune: unul este că au venit la spital prea târziu, la mai mult de o săptămână de la debutul bolii, când deja erau declanşate mecanismele patogenice, iar celălalt a fost fie stresul, fie drepesia.

Interviu publicat şi în Puterea a Cincea.