Specializată în vânzarea de utilaje agricole și de construcții, atât noi, cât și second-hand, compania Maxutil, parte a grupului Maxagro, a raportat în anul 2023 o cifră de afaceri de 72 de milioane de lei și și-a exprimat intenția de a deveni în viitor numărul unu în domeniul său de activitate.
„Angajamentul față de calitate și serviciile oferite ne-au dus la acest rezultat. Ceea ce ne diferențiază pe piață sunt consultanța personalizată în alegerea echipamentelor de către client, finanțarea flexibilă, transportul intern și internațional, serviciile post-vânzare”, declară Daiana Zifceak, administratorul companiei.
Până în prezent, pe lista locațiilor unde compania Maxutil a livrat echipamente se află peste 20 de țări din întreaga lume. Reprezentanţii companiei consideră că evoluția sa este rezultatul unei strategii de diversificare a produselor și de satisfacție a clienților. Maxutil are în prezent un parc de utilaje evaluat de patru milioane de euro și conducerea companiei anunţă că nu se oprește aici. „Vom continua să construim pe fundația solidă a fondatorilor”, a mai spus Daiana Zifceak.
Parte a grupului Maxagro, compania Maxutil este unul dintre principalii furnizori de utilaje și echipamente pentru industria agricolă și construcții, atât la nivel regional, cât și național, dedicată să ofere soluții complete și inovatoare pentru nevoile variate ale clienților săi.
La sfârșitul acestei săptămâni, în Gătaia a avut loc inaugurarea noului sediu pe care compania Maxutil, parte a grupului Maxagro, l-a deschis ca urmare a creșterii cifrei de afaceri și a intenției de dezvoltare.
Cei interesați de colaborare sau mai multe detalii pot consulta site-ul www.maxutil.ro.
Ultimele comentarii