Iulius Town Timișoara mai face un pas pentru a-i aduce pe oameni mai aproape de natură. În recepția clădirii de birouri United Business Center 3 au răsărit copaci.
Cei care lucrează în imobilul office United Business Center 3 – complexul mixed-use inaugurat în august 2019, o investiție de peste 440 de milioane de euro a companiilor Iulius și Atterbury Europe –, sau cei care vin doar în vizită au o surpriză atunci când trec pragul clădirii. Imaginea din lobby pare desprinsă dintr-un tablou de inspirație mediteraneană, ale cărui „vedete” sunt cei trei măslini negri. De jur împrejurul copacilor au fost amenajate canapele, astfel că cei care lucrează în spațiile office se pot bucura de o pauză în mijlocul „naturii”, fără să iasă din clădire. Tabloul natural este completat de alți 25 de arțari, carpeni și ginkgo biloba, care împrejmuiesc terasele exterioare ale clădirii, de la etajele 1 și 2.
United Business Center 3 este astfel, datorită spațiilor verzi din clădire și de pe terase, o „clădire verde” atât din punct de vedere conceptual, fiind realizată conform celor mai înalte standarde de sustenabilitate, cât și al amenajărilor. În plus, natura nu a fost nicicând mai aproape de o clădire de birouri, deoarece Iulius Town include o grădină impresionantă, dispusă pe o suprafață de 43.700 de mp, cu arbori maturi, spații de relaxare, piațete pentru evenimente și un lac în care se oglindesc siluetele zvelte ale clădirilor de birouri. Investiția în Iulius Gardens a depășit 8,7 milioane de euro.
„Natura face minuni asupra stării noastre de spirit. Am mizat pe confortul pe care îl creează un astfel de peisaj verde nu doar afară, ci și în clădire, în imediata vecinătate a biroului. De aceea, ne-am gândit să eliminăm frontierele și să ducem grădina Iulius Town în interior, pentru a le permite angajaților o conexiune directă cu elementele naturale. Este un concept viu, plin de culoare, care a schimbat în mod plăcut recepția clădirii UBC 3”, spune Laurențiu Manea, Office Buildings Manager Iulius Town Timișoara.
Recepțiile clădirilor de birouri United Business Center sunt gândite ca spații de relaxare și socializare, zone de întâlnire prietenoase, elegante și moderne. Arta are, în acest context, un rol important. În prezent, recepția UBC 3 găzduiește o expoziție cu lucrările graffiti ale artiștilor care au pictat, în timpul verii, pereții tunelului auto din complexul Iulius Town.
Numeroase companii au birouri în United Business Center 3, un imobil de în cei 19.000 de mp, printre care: Visma, NTT Data, IBM, Cognizant Softvision, Endava, UniCredit Bank, Amdaris, Plan.Net, Virtual 7, Azets, Joyson Safety, Senticle, Intermodal și GFTD.
Iulius Town Timișoara este cel mai mare proiect de regenerare urbană inaugurat anul acesta în România. Acesta a fost dezvoltat în jurul Iulius Mall și include componentele retail, office, parc și entertainment, oferind cel mai mare spațiu de shopping din afara Bucureștiului (120.000 mp și 450 de magazine) și un centru de business ultramodern, format din trei clădiri de birouri funcționale, cu o suprafață totală de 50.000 mp. O a patra clădire de birouri, UBC 0, este în construcție și va fi cea mai înaltă clădire din România.
Ultimele comentarii