Marcel Iureş, din nou la Timişoara, într-un spectacol în regia lui Alexandru Dabija

Spectacolul N-ai tu treabă!, în regia lui Alexandru Dabija, care îl are în rol principal pe Marcel Iureş, este pus pentru prima dată în scenă la Timişoara.

 

Artmedia în colaborare cu Teatrul Act București, aduce pentru prima dată la Timișoara spectacolul N-ai tu treabă!, de Cătălin Ştefănescu, după Dănilă Prepeleac, de Ion Creangă.

Spectacolul, a cărui regie este semnată de Alexandru Dabija, îi are în distribuţie pe Marcel Iureş, Andrei Seuşan şi Alexandru Voicu.

Prin acest spectacol, Teatrul Act face un nou pas în explorările sale în zona poveștilor autentice, româneşti și a actului povestirii, în viziunea artistică a aceluiaşi regizor, Alexandru Dabija, cel care și-a pus amprenta creativă pe cele mai importante spectacole-poveşti ale acestui teatru.

Povestea multor oameni care fascinează prin schimbarea spectaculoasă a condiției, pornind de jos și ajungând sus, spre încântarea mulțimilor care speră veșnic în biletul cîștigător. Din motive numai de el știute, dintre care cel mai plauzibil pare apropierea morții, Dănilă face o favoare apropiaților și lumii în general și acceptă să povestească cum a ajuns de la condiția de sărăntoc și idiotul satului la starea de bunăstare actuală”, spune Alexandru Dabija.

 

 

Cătălin Ştefănescu spune că pentru mulți dintre noi, azi, povestea lui Creangă poate să pară ceva nostim, dar de o dezarmantă naivitate, însă pe cărările și ocolișurile sale, se ivesc întrebări valabile de când lumea: „De ce nu se potrivește o socoteală simplă, făcută acasă, cu cea din tîrg? De ce furtul de la cineva care a agonisit avere poate fi considerat un lucru justificat? De ce trage norocul doar la unii? De ce se spune că banul e ochiul dracului? Pentru toate problemele astea, și pentru multe altele, la noi există un răspuns suveran: «N-ai tu treabă!»”.

Spectacolul va avea loc de la ora 19.30, la Opera Naţională Română Timişoara.

În această dimineaţă, Marcel Iureş devine membru de onoare al comunității Universităţii de Vest din Timişoara, fiindu-i acordat titlul de Doctor Honoris Causa.

 

Citeşte şi: Marcel Iureş: „Se fac alegeri dincolo de noi, totul e să le urmezi. De aici începe soarta”

Print Friendly, PDF & Email