Lucrările de la Atelier de Creație Gărâna 2022, expuse la Bastion

Muzeul Național al Banatului în colaborare cu Fundația Herczeg și cu sprijinul Consiliul Județean Timiș organizează expoziția Gărâna 2022 – Atelier de Creație.

 

Expoziţia, care va sta pe simezele Bastionului Theresia din Timișoara, este rezultatul celei de-a XII-a ediții a Atelierului de Creație de la Gărâna, județul Caraș-Severin. Vernisajul va avea loc miercuri, 9 noiembrie, de la ora 18, în mansarda B1 din Bastionul Theresia.

Expoziţia cuprinde peste 50 de lucrări de pictură și sculptură aparținând unor artiști din țară, dar și din străinătate, artiști consacrați, dar și artişti aflaţi la început de drum, pentru care atelierul de creație de la Gărâna reprezintă inspirație, relaționare și conectare.

La ediţia de anul acesta a Atelierului de creaţie de la Gărâna, desfășurat în perioada 22 iulie – 14 august, au participat 17 artiști: Dacian Andoni, Ambrus Aport-Nimbert, Aura Bălănescu, Daniela Constantin, Incze Mózes, Toma Libotyan, Madár Réka, Doina Mihăilescu, Cosmin Moldovan, Nagy Gábor, Nádas Alexandra, Laurian Popa, Diana Serghiuță, Petrică Ștefan, Tamás Attila, Varga Melinda şi Miki Velciov.

Creațiile lor vor fi expuse în mansarda B1 a Bastionului Theresia, până în 5 decembrie, de marți până duminică, între orele 10 și 18.

Print Friendly, PDF & Email