Expoziția „Gărâna 2021 – Simpozion de Artă Contemporană”, la Bastion

Artiști din țară, dar și din străinătate expun la Timişoara lucrări de pictură și sculptură realizate în atelierul de creație de la Gărâna.

 

La atelierul de creaţie Gărâna 2021 – Simpozion de Artă Contemporană,  desfășurat în perioada 23 iulie-15 august 2021, au participat 19 artiști: Dona Arnakis, Dacian Andon, Ambrus Aport-Nimbert, Aura Bălănescu, Dana Constantin, Incze Mózes, Király György, Toma Libotyan, Cosmin Moldovan, Nagy Gábor, Nádas Alexandra, Laurean Popa, Petrică Ștefan, Szmrecsányi Bolda, Ana Maria Szöllösi, Tamás Attila, Varga Melinda, Miki Velciov şi Bíró Kálmán Enikö.

O parte din creațiile lor, 60 de lucrări de pictură și sculptură, vor fi expuse în mansarda B1 a Bastionului Theresia. Expoziţia este organizată de Muzeul Național al Banatului în colaborare cu Fundația Herczeg, având sprijinul Consiliului Județean Timiș.

Vernisajul are loc joi, 3 februarie, de la ora 18, iar expoziţia va putea fi văzută până în 31 martie, de marți până duminică, între orele 10 și 18.

Evenimentul este organizat cu respectarea măsurilor sanitare în vigoare, accesul făcându-se pe baza certificatului verde care garantează vaccinarea, trecerea prin boală ori rezultatul negativ al unui test PCR sau antigen.

Print Friendly, PDF & Email