Cu investiții în derulare în piețele Badea Cârțan, Lipovei și Piața de Gros, Primăria Timișoara și SC Piețe SA anunță că, după Paște, demarează lucrări de modernizare și în piețele Doina și 700.
În Piața Doina va fi asfaltată platforma, va fi înlocuit acoperișul, va fi realizată hidroizolația și vor fi executate reparații în hala de lactate. În Piața 700, proiectul Municipalității prevede amenajarea platformei și refacerea acoperișului dar și montarea unui sistem modern de climatizare în hala cu flori. La final, în cele două piețe fructele și legumele proaspete vor fi expuse spre vânzare pe mobilier și mese noi.
„Știu că este un disconfort atât pentru cei care își fac cumpărăturile în piață, cât și pentru comercianți, dar sunt lucrări pe care trebuie să le facem pentru a avea un comerț modern. Și în Piața Doina și în piața 700 ultimele lucrări serioase de modernizare s-au făcut acum 20 de ani, la începutul anilor 2000. Am discutat și cu cei care vând în piețe și cu clienții și nu e nimeni mulțumit de condițiile de acolo. Am amânat începerea lucrărilor până după Paște tocmai pentru ca timișorenii să se aprovizioneze pentru sărbători”, declară primarul Dominic Fritz.
Lucrările din piețele Doina și 700, în valoare de aproximativ 2.000.000 de lei, vor dura circa o lună și vor fi completate de montarea mobilierului nou și instalarea de camere de monitorizare. Comercianții care au contract cu SC Piețe SA își vor păstra locul, în condiții similare celor de până acum, după caz.
În Piața Lipovei, condițiile se vor îmbunătăți atât pentru comercianți, cât și pentru cumpărători la finalul proiectului ce prevede reamenajarea spațiilor și a platformei și reparații la fațada complexului.
În Piața Badea Cârțan, unde recent au fost finalizate lucrări de modernizare a halei de lactate, sunt executate reparații la fațadă. În plus, Primăria Timișoara continuă lucrările de reconfigurare a zonei, astfel încât accesul cumpărătorilor să fie mai facil și mai sigur, străzile să fie mai aerisite, iar circulația tramvaielor să nu mai fie îngreunată de mașinile care circulă pe linii.
Ultimele comentarii