Strada Grigore Alexandrescu intră în lucrări de modernizare

Tronsonul de drum de pe strada Grigore Alexandrescu ce urmează a fi modernizat face parte din traseul inelului IV de circulație al Timișoarei ce leagă partea de sud a orașului (Calea Buziașului) de partea nordică (Calea Torontalului – strada Grigore Alexandrescu).

 

Potrivit primarului Timişoarei, Nicolae Robu, care s-a aflat azi în zonă lucrările de modernizare vor cuprinde strada Grigore Alexandrescu, pe un tronson de 800 de metri, între Calea Aradului și Calea Torontalului. Strada va fi amenajată cu două benzi de circulație pe sens, a câte trei metri fiecare, rigolă la bordură pe toată lungimea străzii.

De asemenea, va fi amenajată intersecția giratorie pe Calea Torontalului la intersecția cu strada Grigore Alexandrescu cu patru intrări în sens, respectiv Calea Torontalului (înspre Timișoara) – trei benzi, Calea Torontalului (înspre Sânnicolau Mare) – două benzi, str.Grigore Alexandrescu (dinspre vest)  – o bandă, str. Grigore Alexandrescu (dinspre est) – două benzi și patru ieșiri din sens, Calea Torontalului (înspre Sânnicolau Mare) – două benzi, Calea Torontalului (înspre Timișoara) – două benzi, str. Grigore Alexandrescu (înspre vest) – o bandă, str. Grigore Alexandrescu (înspre est) – două benzi. În sensul giratoriu vor fi amenajate benzi de circulație cu lățimea de cinci metri.

La ieșirea din sensul giratoriu dinspre Timișoara spre Sânnicolau Mare, pe Calea Torontalului, va fi construit un podeț cu lungimea de 24 metri.

Vor fi realizate şi piste de biciclete, pe ambele sensuri, între carosabil și trotuar, cu lățimea de 2,5 metri, şi, de asemenea, vor fi amenajate trotuare, pe ambele părți, cu lățimea între 1,5- 2,5 metri.

În zonă vor fi amenajate şi zone verzi (care includ pământ vegetal, iarbă şi 200 arbuști) şi care se vor întinde pe o suprafață de 8550 mp.

Valoarea contractului este de peste 5,5 milioane de lei fără TVA, lucrările urmând să fie realizate, în termen de opt luni, de SC Superconstruct SRL.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist Timpolis, mircea.pavelescu@timpolis.ro