Lucrări de modernizare din fonduri europene, la Spitalul Municipal Timișoara

Primăria Timișoara anunță că a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea infrastructurii electrice și realizarea unui sistem performant de alertare în caz de incendiu, la Clinicile Noi, din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara.

 

Proiectul, depus în 31 martie, vizează lucrări de intervenție și modernizare la infrastructura electrică și la sistemul de alertare și securitate la incendiu la clădirea Spitalului Municipal, de pe str. Gheorghe Dima nr. 5. Termenul de finalizare al lucrărilor este 31 decembrie 2023.

În prezent, transmite Primăria, spitalul este echipat parțial, cu instalații neconforme de detecție la incendiu, iar instalația electrică, conform expertizei, este într-o stare de degradare avansată, modificările succesive produse în timp ducând la o supraîncărcare a rețelelor și un grad ridicat de risc.

„Am văzut în ultimii ani atâtea nenorociri la spitale din alte orașe, din cauza infrastructurii electrice învechite. Mă bucur că am reușit, împreună cu Spitalul Municipal, să obținem această finanțare din fonduri europene care va crește gradul de siguranță al pacienților și al cadrelor medicale de la Clinicile Noi. Este o investiție extrem de importantă, iar condițiile contractului de finanțare sunt foarte avantajoase, primim peste 10 milioane de lei, fără să fie nevoie să punem și noi bani”, declară primarul Dominic Fritz.

Valoarea totală a proiectului care vizează creșterea siguranței pacienților în structuri spitalicești publice, modernizarea și extinderea infrastructurii de energie electrică și a instalației de detectare, semnalizare și alarmare este de peste 10,5 milioane de lei inclusiv TVA. Finanțarea se face prin POIM (Programul Operațional Infrastructură Mare), cei doi parteneri – Municipiul Timișoara (lider de proiect) și Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara (partener) nu trebuie să contribuie financiar, finanțarea nerambursabilă fiind în proporție de 100%.

 

Print Friendly, PDF & Email