Președintele Klaus Iohannis transmite mesaje semnificative la întâlnirile pe care le are în marile oraşe ale ţării cu liberalii. Duminică, 13 noiembrie, Klaus Iohannis va fi prezent la Timişoara, la Adunarea Regională a filialelor PNL din Vest. Întâlnirea va avea loc la Sala Olimpia, de la ora 16.
La întâlnirea de sâmbătă, de la Iaşi, preşedintele s-a referit la accidentul din Ialomiţa, soldat cu moartea a zece persoane, el afirmând că lipsa de infrastructură ucide, la fel cum şi corupţia ucide şi că „această nepăsare criminală a PSD-iştilor costă vieţi”.
În discursul ținut în fața delegaților, președintele Klaus Iohannis a invocat nevoia de infrastructură a României, cu referire specială la autostrada spre Moldova. „Dacă scăpăm de pesediști și ajungem, în final, să avem un Guvern liberal, această autostradă se va face!”, a afirmat Klaus Iohannis. „Azi dimineață (sâmbătă – n.r.), la 6 și ceva, am primit un mesaj cutremurător. Între Urziceni și Slobozia a avut loc un accident rutier groaznic, cu zece morți și aproape zece răniți grav. M-a întristat foarte mult. Ce poți să spui? Condoleanțe, îmi pare foarte rău! Ce să înțelegem de aici? Să înțelegem că lipsa de infrastructură ucide, precum și corupția ucide? Această nepăsare criminală a pesediștilor costă vieți, costă vieți de români”, a acuzat șeful statului.
Iohannis doreşte un guvern liberal
Președintele a punctat faptul că schimbarea României poate veni doar având la cârmă un guvern liberal. „PSD este principalul motiv al rămânerii în urmă a României! Fără PSD, România ar fi fost mult, mult mai departe. Fără PSD, România ar fi fost în rând, cum se spune, cu celelalte națiuni europene. Acest decalaj, dragii mei, trebuie depășit. Acest decalaj trebuie depășit cu un guvern responsabil, cu un guvern liberal!”, a declarat șeful statului.
La capitolul nerealizărilor PSD, Iohannis s-a referit și la amânarea examenului de rezidențiat. „Păi, nu ți-ar fi rușine, PSD?”, a acuzat șeful statului anunțând că „nici nu este nevoie de un ministru al Educației PSD, fiindcă vom avea de săptămâna viitoare un alt guvern”, a punctat Klaus Iohannis.
Șeful statului a pledat pentru debarcarea Guvernului PSD. „Eu îmi doresc foarte mult, și o spun public, pentru ca tot românul să înțeleagă – eu îmi doresc foarte mult ca această moțiune de cenzură să treacă și acest guvern eșuat să pice!”, a declarat Klaus Iohannis.
“Drumul spre România Normală se face pornind de la votul românilor de la alegerile parlamentare”, a declarat Klaus Iohannis, care i-a îndemnat pe liberali să lupte pentru a câștiga alegerile împreună. În „România Normală” există o autostradă sau două care leagă Moldova de restul țării, „hoții stau la pușcărie, nu în Parlament”, românii se întorc în țară, „statul funcționează pentru cetățean”, „în fruntea instituțiilor ajung oameni pe merit, pe competențe, nu pe pile și cunoștințe din Republica PSD”.
Victoriile împotriva PSD
Președintele PNL, Ludovic Orban, a enumerat victoriile obținute de șeful statului împotriva PSD descris drept „cel mai puternic, cel mai perfid și cel mai ticălos adversar, care a existat în ultimii 30 de ani”. „Faptul că astăzi nu e în vigoare Ordonanța 13 se datorează președintelui României, în spatele căruia au venit toți românii corecți, toți românii cinstiți, toți românii educați, toți românii care vor binele României. Faptul că astăzi în fruntea Parchetelor nu stau politrucii din magistratură ai PSD-ului, gen politrucul care este desemnat să conducă Secția specială, i se datorează rezistenței președintelui Klaus Iohannis. Faptul că astăzi instituțiile statului nu sunt capturate și nu sunt folosite ca filiale de partid împotriva cetățenilor se datorează președintelui Klaus Iohannis”, a punctat Ludovic Orban. El a enumerat și realizările din politica externă, precum Reuniunea celor trei Mări, Summitul de la Sibiu sau faptul că România a dat procurorul șef european, reușită care „se datorează în primul rând președintelui Klaus Iohannis”.
Liderii PNL precum Raluca Turcan, Rareș Bogdan sau Robert Sighiartău și-au exprimat convingerea că liberalii vor ajunge la guvernare, alături de președintele Klaus Iohannis, câștigând alegerile prezidențiale, locale și parlamentare.
Articol susţinut de PNL.
Ultimele comentarii