Consilierii locali au decis, cu majoritate de voturi, în cadrul ședinței Consiliului Local, ca al doilea viceprimar al Timişoarei să fie liberalul Cosmin Tabără.
„Salut alegerea lui Cosmin Tabără ca viceprimar al Timișoarei, cu un număr atât de mare de voturi, din tot spectrul politic. Este un exemplu de responsabilitate politică, în beneficiul cetățenilor orașului. Cosmin Tabără este un avocat cu o bună reputație și un expert în domeniul juridic, atât pe civil și penal, cât și în drept comercial, iar experiența lui va aduce un plus de profesionalism în instituția Primăriei care nu se poate lăuda cu multe cauze câștigate, până acum. Primăria are de gestionat procese juridice complexe iar Cosmin Tabără va aduce mai multă claritate și competență atât în actul executiv cât și în cel legislativ”, transmite Dominic Fritz, primarul Timișoarei, aflat în izolare după ce a fost confirmat pozitiv la testul covid.
Viceprimarul Cosmin Tabăra va fi responsabil de strategia juridică a Primăriei, de evidența populație, de reformă în sport, de regularizarea și valorificarea patrimoniului, de siguranța publică, inclusiv de Poliția Locală.
Acesta va avea în subordine următoarele structuri: Serviciul Juridic, Direcția Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse I Est, Direcția Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse II Vest, Direcția de Evidență a Persoanelor, Serviciul Autoritate Tutelară, Sport Club Municipal Timișoara şi Poliția Locală Timișoara.
„Îi mulțumesc domnului primar, Dominic Fritz, pentru susținere și, în special colegilor din PNL pentru desemnarea mea în funcția de viceprimar, dar și colegilor consilieri pentru încrederea arătată și pentru votul acordat. Le promit timișorenilor că îi voi reprezenta cu mândrie și îi asigur că mă voi dedica cu profesionalism responsabilităților pe care le presupune această poziție”, a declarat Cosmin Tabără.
Cosmin Tabără s-a născut în 1976, în Timişoara. Este absolvent al Liceului „C.D. Loga” și al Facultății de Drept din cadrul Universităţii de Vest Timișoara, practicând avocatura din anul 2001. Este căsătorit cu Simona Amânar Tabără, multiplă campioană olimpică, mondială și europeană, cu care are trei copii – doi băieți și o fetiță.
Celălalt viceprimar al Timişoara, Ruben Lațcău, a fost ales la propunerea Alianţei USR-PLUS. Acesta este responsabil pentru investițiile Primăriei, pentru mobilitatea urbană și reforma unor servicii publice şi are în subordine următoarele structuri: Direcția Generală Drumuri, Poduri, Parcaje și Rețele de Utilități, Serviciul Unitatea de Implementare Proiecte de Infrastructură pentru Cultură, Biroul Instalații Construcții, Biroul Salubrizare, Serviciul Școli-Spitale şi Serviciul Public Creșe Timișoara.
Ultimele comentarii