Prima ediție a Maratonului Resuscitării organizată la Timișoara va avea loc sâmbătă, 16 noiembrie, în ansamblul mixt Iulius Town.
Publicul interesat să învețe cum poate fi salvată o viață este așteptat sâmbătă, 16 noiembrie, începând cu ora 12, în zona Intersport din Iulius Mall Timișoara. Fiecare sesiune de instruire durează 30 de minute, aceasta cuprinzând manevre de resuscitare pentru cele trei categorii de victime: adulți, copii și sugari. Accentul va fi pus pe exersarea tacticilor de către participanți, în cadrul evenimentului fiind prezenți peste 50 de medici, paramedici, instructori formatori și voluntari, cu peste 30 de manechine profesioniste de resuscitare.
Vor fi peste 15 stații practice, fiecare cu câte doi instructori, pentru ca un număr cât mai mare de persoane să învețe cum să recunoască și să acționeze în cazul unui stop cardiorespirator. În cadrul evenimentului vor fi expuse mai multe autospeciale de intervenție și echipamente ale ISU Timiș. Modulele de instruire se vor succeda fără încetare între orele 12 și 21, iar cursurile vor fi susținute gratuit, atât în limba română, cât și în engleză, înscrierea în prealabil nefiind necesară.
Organizat de Fundația pentru SMURD, în parteneriat cu UPU-SMURD Timișoara și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” al județului Timiș Maratonul Resuscitării din Timișoara se va desfăşura, sub forma unui curs de prim-ajutor, timp de nouă ore fără întrerupere.
Maratonul Resuscitării este un eveniment public organizat sub forma unui curs de prim ajutor de mare amploare, având drept scop creșterea gradului de conștientizare în rândul populației asupra importanței dobândirii cunoștințelor de prim ajutor, prin instruirea unui număr cât mai mare de participanți.
Ultimele comentarii