Laptele din programul „Laptele și cornul”, redistribuit prin Crucea Roşie spre alte catagorii sociale

Laptele rămas nedistribuit în cadrul programului „Laptele și cornul” este donat Crucii Roșii Timiș, anunţă Prefectura.

 

Laptele a rămas nedistribuit ca urmare a întreruperii cursurilor școlare din cauza pandemiei cu noul coronavirus. Oficialii Prefecturii Timiș spun că, de săptămâna trecut, ajută Crucea Roşie Timiş să distribuie laptele către persoane defavorizate, copii din familii cu stare materială precară, cămine pentru persoane vârstnice din Timiş. Este vorba despre 485.000 de cutii cu lapte la 200 ml, al cărui termen de valabilitate expire în 15 şi, respectiv 30 august.

Oficialii Prefecturii transmit că, până în prezent, Crucea Roșie Română Filiala Timiș a distribuit deja aproximativ 320.000 de cutii cu lapte către spitale, cămine pentru persoane vârstnice și primării din județ.

16 Primării au solicitat peste 62.000 de cutii cu lapte, urmând ca distribuția să se facă în cursul săptămânii viitoare.

Anunţul Prefecturii a venit după ce ieri, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra, spunea că peste 600 de tone de lapte zac într-un depozit din Timiş şi susţinea că a făcut solicitări către Guvern pentru a rezolva problema şi pentru a sprijini producătorii autohtoni, însă nu a primit răspuns. Călin Dobra a propus ca aceste produse să ajungă spre alte categorii, cum ar fi centrele de bătrâni ori copii, sau spre spitale.

 

Print Friendly, PDF & Email