Numai munca susţinută poate fi ingredientul care să îţi asigure o cale deschisă către succes. Asta crede o fetiţă în vârstă de opt ani, din Timişoara, care visează să câştige turneul de tenis de la Roland Garros. Drumul Ivanei Ciorînga către îndeplinirea acestui vis însumează, până acum, mii de ore de antrenament. Şi mai mult de zece competiţii disputate numai anul acesta. Toate acestea au propulsat-o pe locul 57 în clasamentul Federaţiei Române de Tenis.
Un copil ambiţios şi talentat
Ivana Ciorînga este o fetiţă de opt ani, din Timişoara, care, la vârsta sa fragedă, s-a angajat deja într-o luptă susţinută pentru a-şi îndeplini un vis. Ivana spune că îşi doreşte să câştige, cândva, în viitor, turneul de tenis de la Roland Garros. “Calea către împlinirea acestui vis al meu cred că este munca”, spune, cu modestie şi convingere, Ivana. E mândră de rezultatele pe care le-a obţinut până acum. Dar mărturiseşte că extrem de importante pentru ea sunt competiţiile care vor urma. Şi munca pe care ştie că trebuie să o depună pentru a-şi vedea visul împlinit. “Singura formulă care îţi asigură succes e munca”, repetă Ivana, investind în această convingere a ei toată credinţa şi întreaga candoare specifică vârstei.
În lumea Ivanei, la fel ca şi în lumea tuturor copiilor harnici şi serioşi de seama ei, nu există nici timp prea mult pentru repaus şi nici loc de compromisuri. Iar atitudinea ei apare interlocutorului similară cu speranţa că, poate, generaţia lor va fi cea care ne va oferi, tuturor, o şansă la normalitate.
Ivana practică tenisul cu pasiune, îi place atmosfera competiţională şi spune că orice confruntare pe teren cu un adversar îţi poate oferi măsura propriilor forţe şi este o provocare, pentru că îţi solicită mult şi imaginaţia. Trebuie să înveţi să îţi evaluezi corect adversarul şi să îţi dozezi bine efortul. Ivana vorbeşte cu maturitate despre toate provocările pe care ţi le aşează în faţă sportul.
A început să joace tenis de timpuriu. În prezent, este jucător legitimat al Federaţiei Române de Tenis şi activează în cadrul CSM Timişoara. Şi, doar de la începutul acestui an, activitatea Ivanei a însemnat, în total, participarea ei la nu mai puţin de 15 competiţii, în cadrul cărora a evoluat în meciuri individuale, de dublu sau pe echipe, desfăşurate la Timişoara, Sighetul Marmaţiei, Alba Iulia, Arad, Oradea, Craiova, Bucureşti şi Timişoara.
Iar rezultatele muncii depuse anul acesta nu au întârziat să apară. În prezent, fetiţa se situează pe locul I pe ţară la categoria competitoarelor născute în acelaşi an cu ea (2006). Iar în clasamentul Federaţiei Române de Tenis, a urcat spectaculos, ajungând pe locul 57, la categoria zece ani.
Un vis deja împlinit: întâlnirea cu tenismenul sârb Novak Djokovic
Părinţii povestesc despre Ivana că visează să câştige turneul de tenis de la Roland Garros. Idolul fetiţei, spune Sasha Ciorînga, tatăl fetiţei, este tenismenul sârb Novak Djokovic. Pe care Ivana l-a şi văzut jucând live, acum un an, la Belgrad, la un turneu de tenis din cadrul Cupei Davis. La finalul meciului, povesteşte tatăl Ivanei, au încercat şi au reuşit ceea ce la început părea aproape imposibil: i-au oferit Ivanei posibilitatea să schimbe câteva cuvinte cu idolul ei. “A primit atunci un autograf şi o mângâiere pe creştet”, povesteşte tatăl Ivanei. Care mărturiseşte, însă, şi că impactul emoţional al acestei întâlniri a fost atât de mare, încât Ivana a plâns. De atunci încoace, determinarea Ivanei de a fi campioană a devenit tot mai mare, iar întâlnirea în sine i-a catalizat fetiţei dorinţa de a face performanţă în tenisul profesionist.
O dată obiectivul stabilit, nimic nu îi mai pare dificil fetiţei. Nici măcar orele zilnice de antrenament, pe care şi le rupe, conştiincios, din timpul său liber. În timpul şcolii, dar şi în vacanţă.
Ivana, locul 57, în acest moment, în clasamentul FRT
„Ivana e un copil foarte competitiv”, povestesc despre ea cei care au văzut-o evoluând în cursul acestui an pe terenul de tenis.
Joacă în acest moment nu doar cu fetiţe de vârsta ei, ci şi cu fetiţe cu doi ani mai mari şi cu băieţi de vârsta ei sau cu un an mai mari decât ea. Iar dacă se va menţine pe acelaşi trend, atunci este previzibil ca, începând cu 1 ianuarie 2015, să intre în clasamentul primelor 15 tenismene aparţinând categoriei de vârstă cu un an mai mare decât ea, la nivel naţional, estimează tatăl Ivanei.
În prezent, în clasamentul feminin al categoriei de vârstă 10 ani, Ivana ocupă locul 57, cu un total de 1378 de puncte acumulate la competiţiile din acest an. Şi este, judecând după rezultatele obţinute, şi una dintre cele mai precoce tenismene care câştigă un turneu FRT la categoria zece ani. Anul acesta, nicio altă fetiţă născută în 2006 nu a mai izbutit o performanţă similară.
Ivana evoluează şi în competiţiile din cadrul sistemului Tenis10, dedicat exclusiv copiilor. Sistemul propune, în fiecare sezon competiţional, un calendar în care sunt incluse zeci de turnee care se desfăşoară în mai multe oraşe din ţară. Scopul acestora, potrivit informaţiilor oferite de organizatori, nu este însă atât acela de a decide campioni sau de a stabili ierarhii, cât de a-i ajuta pe copiii cu vârsta de până în zece ani să deprindă strategia şi tactica jocului de tenis, să dobândească experienţă şi să ajungă să cunoască mai multe despre jocul de tenis.
Sistemul competiţional Tenis 10 se adresează copiilor cu vârsta limită de 10 ani, cărora le sunt accesibile trei nivele de joc, în funcţie de vârstă: nivelul roşu, până la vârsta de opt ani, nivelul portocaliu, până la 9 ani şi nivelul verde, până la vârsta de zece ani. Ivana evoluează în acest moment la nivelul verde al sistemului Tenis10 şi, dintr-un total de 99 de meciuri jucate, a câştigat 61 şi a pierdut 38.
Ultimele comentarii