Incineratoarele spitalelor, un pericol şi după zece ani de la închidere

La Maternitatea “Odobescu”, crematoriul riscă să se prăbuşească

Problema fostelor crematorii ale spitalelor timişene nu s-a rezolvat odată cu închiderea acestor unităţi. Fără a mai fi folosite şi întreţinute, aceste construcţii au rămas abandonate şi, în unele cazuri, au un risc crescut de prăbuşire.

 

“Vestigiile” din curţile spitalelor

În 2006, după multe controverse şi scandaluri publice, s-a reuşit închiderea ultimelor crematorii care funcţionau – de altfel, pe lângă lege – la aproape toate spitalele din Timiş. Problema acestor instalaţii de incinerare nu s-a rezolvat însă complet, în sensul că în cele mai multe cazuri acestea au rămas abandonate, fără a mai fi întreţinute şi, în unele cazuri, există riscul prăbuşirii acestor construcţii.

Este şi cazul Maternităţii “Odobescu”, din Timişoara, unde Primăria face acum demersuri pentru  trecerea din domeniul public al Municipiului Timişoara în domeniul privat al Municipiului Timişoara a coşului de fum aferent centralei termice şi crematoriului, precum şi scoaterea din funcţiune, în vederea demolării.

Coşul de fum ce deserveşte centrala termică şi crematoriul, aferente Clinicii de Obstetrică şi Ginecologie, au fost construite în anul 1962 şi Spitalul Municipal Timişoara, în calitate de administrator al imobilelor, a propus casarea lor în vederea demolării, pentru că prezintă un pericol de prăbuşire.

Şi aici intervin însă complicaţii legate de statutul cadastral al terenului de sub immobile. După cum spune Primăria, aceste construcţii sunt edificate parţial pe terenul proprietate private, fapt pentru care nu au putut fi intabulate în cartea funciară.

“Este vorba în primul rând despre acel coş de fum care trebuie dat jos, pentru a nu exista risc de prăbuşire. Nu este folosit de ani de zile, pentru că avem contract cu o firmă de specialitate care preia deşeurile medicale Se putea demola şi mai repede, dar au existat complicaţii legate de faptul că nu este pe terenul spitalului”, declară dr. Olimpia Oprea, manager al Spitalului Municipal Timişoara.

 

14 crematorii, închise, în Timiş

Problema nu este singulară, şi probabil că demolarea este condiţionată şi de fondurile necesare, dar şi de statutul cadastral care trebuie să fie unul clar.

În 2005 şi 2006 s-au închis toate cele 14 crematorii din cadrul spitalelor din Timiş. Este vorba de cinci crematorii în Timişoara şi alte nouă în Lugoj, Făget, Sânnicolau Mare, Deta, Ciacova, Buziaş, Gătaia şi Jebel.  

Până la momentul închiderii, nici unul dintre aceste cuptoare de lângă spitale, în care s-au ars tone de deşeuri medicale, nu au avut autorizaţie nici din partea Agenţiei de Mediu, nici a Direcţiei de Sănătate Publică, funcţionând în clandestinitate.  

În momentul de faţă, pentru a obţine autorizaţie de funcţionare, fiecare unitate din domeniul medical trebuie să dovedească prezenţa unui contract cu o firmă de colectare a deşeurilor medicale periculoase.

Print Friendly, PDF & Email