Jimbolia, gazda unui festival naţional de canto

Jimbolia. Sursă foto. Primăria oraşului

Jimbolia va reuni, timp de câteva zile, aproape 200 de concurenți din întreaga țară care participă la Festivalul de Canto „Artistul de mâine”.

 

Începând de vineri, 4 iulie, până duminică, 6 iulie, Jimbolia se transformă pentru a treia oară consecutiv în capitala bănățeană a muzicii canto, găzduind cea de-a treia ediție a Festivalului de Canto „Artistul de mâine”. Evenimentul, dedicat descoperirii și promovării tinerelor talente vocale din România, va aduna aproape 200 de concurenți din toate colțurile țării și se va desfășura la Casa de Cultură a Orașului Jimbolia.

Concurenții, având vârste cuprinse între 4 și 17 ani, își vor etala pasiunea și munca depusă în fața unui juriu de specialitate, transformând competiția într-o rampă de lansare esențială pentru visurile lor artistice.

Calitatea artistică a festivalului este garantată de un juriu format din artiști consacrați și profesori cu experiență în domeniu, fiind format din Uddi, Tudor Turcu, Mihai Teleagă, Maria Miller, Iustin Călin, Mihaela Drumof și Carmen Biruiescu.

Un punct important al evenimentului va fi gala finală, care va include un moment artistic de excepție susținut de artistul Liviu Teodorescu. Acesta va oferi un recital live și va împărtăși sfaturi prețioase noii generații de interpreți, inspirându-i în parcursul lor artistic.

Festivalul, spun organizatorii, se remarcă prin seriozitatea și profesionalismul său, reflectate și în premiile consistente, inclusiv în bani, acordate concurenților. Acest lucru consolidează statutul evenimentului ca un reper esențial în peisajul competițiilor muzicale dedicate copiilor și adolescenților.

Organizată de Asociația Culturală „Artistul de mâine”, această ediție a festivalului, cea de-a treia, poartă amprenta fondatorului și președintelui asociației, Iustin Călin. Acesta, alături de echipa sa, a investit nu doar resurse materiale considerabile în efecte scenice și logistică, ci mai ales mult suflet, dedicare și o viziune clară, transformând festivalul într-un spațiu de inspirație, încurajare și afirmare artistică.

Intrarea publicului este gratuită. Evenimentul este susținut de Primăria și Consiliul Local Jimbolia.

 

Print Friendly, PDF & Email