Jazz pe Bega, la Timişoara

Podul de fier. Foto: Spotlight Heritage Timişoara

Timp de patru zile, între 5 şi 8 octombrie, Timișoara va fi gazda Festivalului de Jazz, ajuns la ediţia a ediția a XIII-a. Pe șase scene, simboluri ale arhitecturii, istoriei și culturii Timișoarei, vor urca artiști de top ai jazzului românesc și internațional.

 

Anul acesta, Timişoara Jazz Festival se va desfășura sub motto-ul: „Jazzul curge pe Bega”. Organizatorul, Fundaţia Culturală Jazz Banat, îşi motivează alegerea acestui motto prin faptul că, de-a lungul istoriei, râul Bega a fost inima care a bătut pentru orașul construit în jurul lui, o bună parte din viața culturală fiind strâns legată de Bega: Pod16, primul club de jazz din România post decembristă, Porto-Arte, Flora, cuib de rezistență anticomunistă al tineretului timișorean, sau D’Arc pe Mal. Fundaţia Culturală Jazz Banat a ales, astfel, ca toate locurile unde se vor desfășura concertele incluse în festival să fie strâns legate de Bega:

Centrul Reformat Noul Mileniu, construit pe malul stâng al râului și care impresionează prin arhitectura organică a renumitului arhitect maghiar Imre Makovecz, va fi locul central în care artiști din Norvegia, Italia, Portugalia, Polonia, Franța, Germania, Suedia și România vor încânta audiența cu recitaluri de excepție.

D’Arc pe Mal este cel de-al doilea loc propus. Situat în spatele Catedralei Mitropolitane, clubul este un loc emblematic al Timişoarei, loc de agrement și gazdă pentru evenimente culturale.

Castelul de Apă din Iosefin, construit între anii 1913 și 1914, a fost ridicat după un proiect semnat de János Lenarduzzi și Richárd Sabathiel și contrasemnat de Stan Vidrighin.

Podul de Fier, cel de-al patrulea loc, este un pod pietonal care traversează Canalul Bega. Podul a fost proiectat de inginerii Karoly Lad și Robert Toth. Construcția a fost începută în 1870 și finalizată în 1971.

Parcul Uzinei din cartierul Dorobanți va fi animat de concerte de primă clasă. Parcul, aflat în apropierea Uzinei de Apă, are o suprafață de aproape 18.000 metri pătrați. Artiștii invitați vor concerta în apropierea așa-numitului “Stonehenge”, o amenajare formată din 13 coloane de piatră dispuse circular, sub forma unui mic teatru de vară.

Ultimul loc este, la propriu, pe apele râului Bega: Vaporul Pelican. Acesta a fost construit în 1966 pe șantierul naval de la Giurgiu. În anul 1980 a fost adus pe Bega, devenind rapid un simbol al Timișoarei. În 2012 a fost devastat de un incendiu. Din fericire, actualii proprietari l-au refăcut, dându-i frumusețea de odinioară.

„Programul ediției cu numărul XIII este gândit în așa fel încât, cu siguranță, va satisface cele mai exigente și rafinate gusturi. Muzica jazz prezentată se adresează atât publicului tânăr, cât și celui care este deja familiarizat cu proiectele noastre”, spune organizatorul festivalului, Marius Giura, directorul Fundației Culturale Jazz Banat.

Pe cele șase scene, simboluri ale arhitecturii, istoriei și culturii Timișoarei, vor urca artiști de top ai jazzului românesc și internațional, care vor susţine 20 de concerte, programate astfel:

Joi, 5 octombrie, de la ora 11, pe Vaporul Pelican: Petre Ionuţescu; ora 16, în Parcul Uzinei din cartierul Dorobanți: Sorin Zlat Trio şi Ziemia; ora 19, la Centrul Reformat Noul Mileniu: Doru Apreotesei şi Paolo Fresu Devil Quartet.

Vineri, 6 octombrie, de la ora 11, pe Vaporul Pelican: Nonconformist Anthology; ora 16, la D’Arc pe Mal: Nonconformist Anthology şi Vandercris; ora 19, la Centrul Reformat Noul Mileniu: Pawel Kaczmarczyk Trio şi Yuri Daniel Quartet – Northern Lights.

Sâmbătă, 7 octombrie, ora 11, la Podul de fier din Iosefin: Petre Ionuţescu & Fluidian şi Sebastian Spanache; ora 19, la Centrul Reformat Noul Mileniu: Reto Weber & Jasper van’t Hof şi Ruggero Robin Trio.

Duminică, 8 octombrie, de la ora 11, pe Vaporul Pelican: Marquis Noir; ora 16, la Castelul de Apă din Iosefin: Marquis Noir şi Emil Bîzgă Urban Gypsy; ora 19,la Centrul Reformat Noul Mileniu: Nils Peter Molvaer şi Airelle Besson.

Biletele sau abonamentele se pot achiziționa online de pe www.bilete.ro sau înainte de concerte, în limita locurilor disponibile. Prețul unui abonament este de 250 de lei, iar prețul unui bilet este de 70 de lei/zi

Evenimentul este organizat în cadrul programului cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 și este finanțat de Centrul de Proiecte Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin buget de la Ministerul Culturii, şi de Consiliul Județean Timiș.

Parteneri ai Fundaţiei Culturale Jazz Banat în organizarea festivalului sunt Institutul Polonez, Institutul Francez Timișoara, Institutul Italian de Cultură, Asociația Prin Banat, Universitatea de Vest Timișoara şi Universitatea Politehnică Timișoara.

Print Friendly, PDF & Email