Punerea în circulaţie a informaţiei privind mutarea armelor nucleare din Turcia în România a dovedit că, pe baza unei informaţii cvasi-credibile, eventual cu o sursă sunând europeneşte, în spaţiul public românesc se poate introduce orice aberaţie, declară într-un interviu Iulian Chifu, fost consilier prezidenţial pe probleme de securitate, actual preşedinte al Center for Conflict Prevention and Early Warning Bucureşti. Un interviu care abordează  subiectul agresiunii informaţionale, dusă şi în România, prin propagandă, troli şi război psihologic.

“De o vulnerabilitate a presei, a spaţiului public românesc poate profita oricine”

Domnule Chifu, zilele trecute a circulat bezmetic prin presa din România ştirea că SUA au început mutarea a 20 de arme nucleare de la baza Incirlik, din Turcia, în România. O informaţie falsă. Credeţi că a ajuns la presă dintr-o eroare sau în cadrul unei acţiuni coordonate?

Problema fundamentală, în acest caz, a fost strict presa românească. A avut doar două surse de documentare: una, jurnalistul bulgar care a scris la Euractiv, şi o a doua, Ministerul român al Afacerilor Externe, care spunea explicit că respinge categoric o asemenea alegaţie. Între timp au apărut sursele din Turcia şi SUA, care infirmă informaţia. În momentul în care există doar două surse, una nesigură – pentru că cine citeşte textul bulgarului realizează că acesta nu dă o afirmaţie sigură –, şi una de negare clară, şi, cu toate acestea, menţine titlul că se transferă arme nucleare din Turcia în România, vorbim despre o încălcare flagrantă a deontologiei.

Iar în lipsă de alte subiecte media, în perioada aceasta de vară, acest subiect, în această formă, cu transferul de arme nucleare, a ţinut prim-planul pe parcursul unei zile întregi. E un test pe care l-a căzut toată presa din România care a preluat şi transmis, în această formă, respectiva informaţie.

Cui şi în ce fel îi putea folosi această informaţie aruncată în spaţiul public?

Mi-e dificil să fac speculaţii în privinţa cui i-ar folosi. Depinde de modalitatea de a o folosi. Dacă este un test, s-a verificat faptul că, pe baza unei informaţii cvasi-credibile, eventual cu o sursă sunând europeneşte, o sursă occidentală, în spaţiul public românesc se poate introduce orice aberaţie. De o asemenea vulnerabilitate a presei româneşti, a spaţiului public românesc poate profita oricine.

Armamentul nuclear poate fi, totuşi, transportat aşa, ca pe o căruţă cu lemne, doar la înţelegere între doi membri ai NATO, cum s-a lăsat să se înţeleagă în acel articol?

În acest caz, este vorba despre două state suverane. Atâta timp cât e vorba doar despre amplasare, trebuie îndeplinite nişte condiţii ce ţin de siguranţa sitului în care urmează să fie amplasate armele; statul respectiv trebuie să treacă printr-un şir de proceduri interne prin care să aibă acceptul suveran asupra amplasării acestor capabilităţi. Amplasarea armelor nucleare este, însă, sub imperiul strict al secretului militar. Pentru a nu face breşe de securitate, transferul şi amplasarea de arme nucleare nu sunt elemente publice, dar ţin de decizia statului suveran.

Pe de altă parte, vorbim despre modul de stocare – trebuie să existe o anumită infrastructură, iar în afara ei, se impun acorduri complexe cu statul-gazdă, care presupun din start modul în care, în caz de necesitate, se utilizează aceste arme, când, în ce condiţii, pe ce bază. Altfel, transformarea unui stat non-nuclear într-unul nuclear ar presupune încălcarea Tratatului de Neproliferare Nucleară, ceea ce ar însemna o încălcare radicală a regulilor internaţionale.

România a negociat pentru scutul anti-rachetă de la Deveselu mai bine de doi ani. Gândiţi-vă cam ce ar însemna ca un stat să negocieze amplasarea capabilităţilor nucleare ale unui alt stat…

Aţi afirmat că aruncarea pe piaţa media a acelei informaţii privind mutarea armelor nucleare din Turcia în România ar putea fi un test al gradului de vulnerabilitate a presei din România. Nu poate fi luată în calcul şi ipoteza că scopul a fost inocularea ideii că scutul de la Deveselu nu are rol defensiv, aşa cum este de fapt?

Nu, în niciun caz. E un test pentru presă. Informaţia era atât de aberantă şi cădea la cea mai simplă verificare, încât nu se pune problema ca informaţia să fi fost aruncată pentru a fi crezută de cineva. A fost, repet, o informaţie aberantă care a avut parfum de credibilitate doar pentru cineva care nu are habar de ceea ce înseamnă zona de apărare, de securitate, de modul în care funcţionează. Testul a fost făcut mai degrabă pentru lansarea, pe viitor, a unor astfel de informaţii, pe care presa să le preia.

“Scandalul creat de Sky News este un episod dintr-un război informaţional”

Cu câteva zile înainte, România avusese imaginea şifonată de un alt scandal mediatic, cel provocat de Sky News. Acesta ar putea fi catalogat ca un episod al războiului informaţional?

Cu certitudine, acela este un episod dintr-un război informaţional, o secvenţă care a fost utilizată de către toţi cei care aveau interesul să o rostogolească. A fost o făcătură – un montaj, un scenariu jucat în faţa camerelor şi o poveste care afecta fundamental imaginea României, prin referinţa pe de o parte la faptul că armele puteau fi vândute la teroriştii ISIS, în Occident, pe de alta, prin faptul că armele, s-a spus, proveneau din Ucraina, iată, un alt element introdus în ecuaţie.

Nu ştiu cine a făcut-o – dacă e vorba de Moscova, dacă s-a făcut undeva în Londra, dacă a fost făcută de un terţ, dacă a avut de-a face chiar şi cu anumite forţe din România. Cert este că acea Comisie rogatorie şi audierea jurnaliştilor trebuie să scoată la iveală unde duc firele, pentru că, într-adevăr, e un atac la adresa României.

După lansarea acestei ştiri – până la intervenţiile, inclusiv a mea, care au deturnat cu totul sensul –, titlurile din presă erau că traficanţii români de arme vând armament teroriştilor Statului Islamic din Occident. O aberaţie.

“Propaganda, războiul psihologic, trolii sunt componente ale agresiunii informaţionale”

Care sunt obiectivele războiului informaţional şi care sunt mecanismele prin intermediul cărora este purtat?

În principiu, este crearea unei realităţi alternative, false, bazate pe bucăţele de adevăr, pe interpretări, pe distorsionarea realităţii. Obiectivul este acela de a crea în spaţiul public sau într-un spaţiu-ţintă o reacţie, în special cu componentă emoţională, care să preseze asupra decidentului, să-i altereze deciziile.

În cadrul unui război informaţional sunt multe componente în discuţie. Printre ele, componenta de propagandă, deci de orientare, interpretare şi proiectare a unui anumit tip de idei asupra unei pieţe. Apoi, componenta de lobby, care presupune găsirea unui număr de instituţii media, de editorialişti, analişti care să aducă în spaţiul public argumentele care fuseseră deja stabilite. O a treia componentă ţine de războiul psihologic, unde sunt aruncate în joc elemente care alterează fundamental, atacând emoţional modul de reacţie a unei populaţii sau a unor categorii de populaţie care să reacţioneze şi să influenţeze decidenţii. Mai e componenta războiului de troli, adică acei comentatori plătiţi din spaţiul virtual, care dirijează interpretările şi care fac un test celor care, virtual, s-ar alătura ideilor propagate şi care le-ar putea sprijini, şi merg până la a identifica, a forma şi a-i aduce împreună pe toţi cei care susţin un tip de idee pe care cel care lansează atacul vrea să-l promoveze. Cei convinşi sunt folosiţi mai departe ca multiplicatori.

Războiul informaţional este extrem de elaborat deja şi a ajuns până la nivelul la care Federaţia Rusă încearcă influenţarea alegerilor din SUA.

“Agresiunea informaţională a Federaţiei Ruse este dusă şi în fostele state socialiste, şi în SUA”

Acest subiect al războiului informaţional e de o bună perioadă în atenţia dumneavoastră; dovadă stă şi recentul volum, Războiul informaţional: tipizarea agresiunii informaţionale a Federaţiei Ruse, apărut la Editura ISPRI al Academiei Române, la care sunteţi co-autor. În afara episodului Sky News aţi sesizat şi altele care indică faptul că în România se duce un război informaţional?

Războiul informaţional se desfăşoară în toată lumea. Vorbind despre agresiunea informaţională a Federaţiei Ruse, aceasta este dusă şi în fostele state socialiste, deci pe linia frontierei NATO şi UE, şi în SUA. Există un pachet comun de tehnici şi pachete, care se pliază însă pe contexul în care este dusă agresiunea informaţională .

Şi în România se duce acest război informaţional. Volumul pe care l-am realizat are trei părţi – una teoretică, de prezentare a modului în care funcţionează războiul psihologic, instrumentarul folosit, o alta care studiază principalele instituţii media şi grupuri din România şi o parte care se referă la Republica Moldova.

Citeşte şi: Iulian Chifu, fost consilier prezidenţial: “Federaţia Rusă va utiliza, oricând, orice vulnerabilitate europeană pentru a-şi promova propriile interese”

Temele generale, mari care ţin de România sunt separarea SUA de UE, ruperea UE, subminarea raportului dintre România şi Turcia (acum, după puci, o vedem explodând), naţionalismul, anti-imigraţionismul, internaţionala naţionalistă globală, eurasianismul (care spune că centrul lumii este Rusia, Europa fiind doar o componentă ce trebuie să se alinieze şi să se integreze într-o Rusie care vine cu conducerea ideologică şi resursele de materii prime), apoi sunt teme în funcţie de evenimentele în derulare.

“Să nu credem chiar tot ce se promovează în spaţiul public”

Cum poate fi contracarat războiul informaţional pe termen lung, dar şi pe termen scurt? Doar de către autorităţi sau există şi metode la îndemâna fiecăruia dintre noi?

Evident că fiecare dintre noi putem să ne uităm cu mult mai multă atenţie la ştirile care ne sunt oferite, la informaţiile care se vehiculează, pentru a verifica sursa şi credibilitatea ei. Să nu credem chiar tot ce se promovează în spaţiul public.

Efortul fundamental revine, evident, autorităţilor, pe două dimensiuni. Pe o dimensiune ne raportăm la termenul scurt, pe cealaltă, la cel lung. Pe termen scurt, războiul informaţional, care este menţionat şi în Strategia Naţională de Apărare, ar trebui să fie abordat într-o formulă integrată, ca integrator fiind o instituţie responsabilă, finanţată în acest sens. Pe termen mediu şi lung, în primul rând vorbim despre educaţie, despre introducerea în programa şcolară a unor ore în care să se vorbească despre elementele fundamentale ce ţin de modul în care arată diversiunea, de ce înseamnă teoria conspiraţiei şi limitele ei, de modul în care pot fi găsite surse alternative de informare, de modul în care căutăm în zona internetului, în care acordăm sau nu credibilitate unei informaţii. Aşa pot fi creaţi nişte anticorpi naturali fiecărui om, pentru ca societatea să aibă alternative şi să poată dezvolta, la rându-I, anticorpii necesari să reacţioneze tocmai prin cunoştinţele publicului, care nu mai poate fi foarte simplu dirijat. Dar acest lucru, care vizează o strategie pe temen mediu şi lung, nu exclude un instrument de apărare, care trebuie făcut cât mai repede, pentru că războiul informaţional este răspândit pe scară foarte largă şi este practicat de mulţi actori.

Interviu publicat şi în Puterea a Cincea.