Președintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, a avut o întâlnire online cu oameni de afaceri italieni, facilitată de Camera de Comerț Italiană pentru România. Acesta dă asigurări că sprijinirea mediului de afaceri timișean este o prioritate a mandatului său.
Oficialii Consiliului Judeţean Timiş transmit că oamenii de afaceri italieni au dorit să afle în primul rând care sunt măsurile instituite la nivel judeţean privind ieșirea din contextul economic problematic cauzat de pandemie, mai exact, cum percepe CJ Timiş relația cu mediul privat și ce măsuri implementează pentru a crea un cadru administrativ favorabil investițiilor. De asemenea, au dorit să afle care sunt planurile de accesare a fondurilor europene prin intermediul Mecanismului de Redresare și Reziliență al Uniunii Europene.
Dintre investițiile publice pregătite la nivelul instituției, considerate ca fiind deosebit de importante pentru dezvoltarea socio-economică a Timișului, președintele CJ Timiş, Alin Nica, a menționat realizarea unui hub agroindustrial, dezvoltarea unei rețele regionale de centre județene pentru achiziția de legume-fructe, construirea unei secții complexe de recuperare medicală, realizarea unui institut regional oncologic, construirea unui centru de reproducere umană asistată și a unui pol de tratament și cercetare în domeniul afecțiunilor sistemului nervos.
În ceea ce privește turismul, a transmis Alin Nica, CJ Timiş are în vedere realizarea unui parc tematic, proiect care va dinamiza turismul județean, având în lucru și punerea în valoare a Castelului Huniade și a Conacului Mocioni din Foeni. În domeniul industrial, se dorește echiparea cu infrastructură tehnico-edilitară a zonei industriale Săcălaz, din proximitatea Timișoarei, realizarea unui parc tehnologic pentru energie alternativă, implementarea de sisteme de management energetic și termic pe clădiri și reconversia sistemelor clasice la sisteme „verzi”.
Președintele CJ a vorbit și despre dezvoltarea unui centru intermodal de transport marfă Timișoara – Remetea Mare, proiect care se estimează că va dinamiza economia județului și eficientizarea transportului cargo în zonă.
În cadrul întâlnirii, Alin Nica le-a vorbit oamenilor de afaceri italieni și despre noul buget al județului, subliniind schimbarea de paradigmă, mutarea accentului de pe cheltuielile de funcționare şi de asistență socială, pe investiții. În plus, a subliniat faptul că anul acesta Timișul va avea, pentru prima dată, un buget participativ, cetățenii având posibilitatea să decidă activ ce proiecte să fie finanțate cu o sumă de un milion de lei.
În Timiş, din totalul celor peste 7.600 de firme străine, aproximativ 3.200 sunt companii italiene, cu un capital social subscris de peste 1.30 miliarde de euro.
Ultimele comentarii