Foto: Facebook Între chin şi Amin

Filmul Între Chin și Amin, regizat de Toma Enache, ar putea reprezenta România la premiile Oscar.

Pelicula a fost înscrisă la concursul organizat de Centrul Național al Cinematografiei, care va decide propunerea țării noastre la Oscar 2021. Filmul are deja o apreciere internațională, din partea unor jurii de profesioniști din domeniu, din peste 25 de țări de pe tot globul, din America de Sud, Statele Unite până în Europa.

„Am făcut acest pas din două motive. În primul rând, datorită celor 32 de premii internaționale și 12 nominalizări, plus selecții la alte festivaluri internaționale. În al doilea rând, datorită aprecierilor criticilor de la aceste festivaluri, dar și ale publicului. Mulți dintre ei, de la foști deținuți până la magistrați, bloggeri, jurnaliști, actori, au declarat că filmul nostru arată ca un film de Oscar și au spus, direct, că merită un Oscar”, spune regizorul Toma Enache.

Cele mai recente premii au fost obținute la Festivalul Independent de Film de la Viena, pentru cel mai bun film de lung-metraj și pentru cea mai bună muzică.

În Romania, Între Chin și Amin a obținut  trofeul IPIFF pentru cel mai bun film de lungmetraj, și cinci nominalizări la Gala Uniunii Cineaștilor din România, unde regizorul Toma Enache a fost premiat cu o diploma de Excelență pentru realizarea filmului oferită de președintele UCIN, Laurențiu Damian. La Gala Gopo filmul nu a fost înscris.

Un film despre întâmplări din care nu mai poți face poezie pentru că deja realitatea e poezie – tragică, cutremurătoare, dar cu acele irumperi de rai ce dau fiorul credinței neclintite. „Refugiul ultim e dragostea, gândul la ea e salvator în tenebrele lagărului exterminator, în care dracul își dezlănțuie împotriva omului, prin semeni reeducați, obsesia de a-l scoate pe Dumnezeu din inima lui. Suferința extremă, groaza morții, amenințarea de a face rău celor dragi sunt instrumente ale torționarilor ce încearcă experimentul de a preface minciuna în adevăr, lumina în întuneric, poruncile iubirii în dictoanele urii, credința în lepădare, libertatea în slugărnicie înjositoare sau în automatismul mașinal de unelte ale sistemului ateist”, spune scriitorul Florin Caragiu.

Mai jos puteți citi o parte din impresiile despre filme ale unor personalități, jurnaliști, scriitori, profesori, bloggeri, apărute în publicații tipărite sau online:

„După părerea mea, confirmată de un impresionant palmares de premii internaționale şi de reacțiile publicului, «Între Chin şi Amin» este, din multe puncte de vedere, filmul românesc al anului 2019, un film promemoria, emoționant şi curajos.” (Ioana Eliad)

„…unul dintre filmele românești care te marchează, care-ți lasă un nod în gât și-ungust amar în gură. Despre o istorie pe care avem tendința să o uităm, doar pentru cănu am trăit-o noi. Despre închisorile comuniste, despre Experimentul Pitești, despre suferință, prigoană și ură.” (Iulia Kelt, jurnalist)

„E un act total de acuzație, o sursă de penitență colectivă. Trebuie arătat în toată România, mai ales printre elevii de liceu. Finalul, despre care firește că nu vă vorbesc, e cel mai trezitor cu putință.” (Teodor Baconschi, diplomat, teolog, scriitor)

„O realizare impresionantă. Un subiect dureros. O istorie repovestită. (Cristi Dănileț, judecător)

„După terminarea filmului toţi cei din sală erau zguduiţi de plâns, tulburaţi, mânioşi, indignaţi, neputincioşi… Ne era ruşine că suntem oameni! Filmul monumental al regizorului Toma Enache te zdrobeşte la propriu, atât prin veridicitatea povestirii, bazată exclusiv pe cazuri reale, dar şi prin problemele de conştiinţă ce ni le pune.” (Doina Xifta, fost Senior Writer / Editor la Radio Europa Libera)

„Un film despre credință, suferință, iubire și iertare. Un film despre viața trăită cu trupul în iad și sufletul în rai. Un film, poem dramatic, odă tulburătoare închinată sfinților închisorilor comuniste șiîn mod special celor care au trăit ororile «Experimentului Pitești». Un film, duș rece, care să spele, să trezească și să lumineze conștiințe. Un film bandaj pe rănile încă vii ale unei nații. ” (Vali Pena, actriţă)

„Toma Enache a făcut un film dur și trezitor. Un film necesar, despre „Experimentul Pitești”. (Ana Barton, scriitoare)

„Un film despre întâmplări din care nu mai poți face poezie, pentru că deja realitatea Poezie, tragică, cutremurătoare, dar cu acele irumperi de rai ce dau fiorul credințeineclintite. Scenariul, regia, interpretarea actorilor, imaginea, sunetul, decorurile suntla nivelul capodoperelor cinematografice. Veniți în sălile de cinema să vedeți acestfilm cutremurător de frumos, să ne recăpătăm memoria, luând lumină din torțamartiriului!” (Florin Caragiu, scriitor)

„E acolo o întrepătrundere a două lumi atât de îndepărtate una de alta, dar care-și caută parcă un numitor comun, un clivaj între umanitate și bestialitate realizate numai din imagini și muzică, așa cum numai în marile filme de artă vezi. (…) Te duce în iad, îți arată că oamenii pot deveni brute, te scufundă în smoala încinsă a lumiipăcătoșilor, te ține acolo sufocat și revoltat, cu lacrimi de neputință în ochi, pentru caapoi să te ridice spre rai.” (Cristian Hagi, jurnalist)

„Personal, am fost impresionată de metafora câmpului plin de macii roşii şi de acordurile ce au prefigurat partitura finală a «Odei lui Dumnezeu» aşezate cu fineţeregizorală, pe parcursul celor aproape două ore ale filmului, exact la limita la care,aflat în scaunul de spectator, aveai convingerea că nu mai poţi privi…” (Luiza Rădulescu Pintilie, jurnalist)

„Este un film despre dragoste şi ură, fericire şi suferinţă, despre trădare şi iertarea aproapelui care a trădat, despre dorinţa omului de a-şi salva viaţa (pierzându-şi sufletul) şi sufletul (pierzându-şi viata), despre credinţă şi miracole, despre puterea rugăciunii, despre modul în care Dumnezeu răsplăteşte pe pământ credincioşia celor credincioşi, despre modul în care Dumnezeu alege să răspunda la rugăciuni.” (Lavinia Tec, conf. univ. dr. Universitatea de Vest)

„…un fier încins care lasă urme în carnea ta, te simți torturat la propriu în sală , în scaunul tău confortabil de unde durerea fizică dispare şi rămân întrebările legate de existența umană…de magnitudinea ororilor fenomenului Pitești…” (Stela Cocârlea, coregraf)