Într-o competiţie ştiinţifică a Uniunii Europene, care va avea loc în această primăvară, din echipa naţională va face parte şi un elev al Liceului „Grigore Moisil”, din Timişoara. Acesta va concura pentru România la disciplina de fizică.
Elevi eminenţi
Timişul va fi reprezentat, în primăvara aceasta, într-o competiţie ştiinţifică a Uniunii Europene. Din echipa naţională va face parte un elev al Liceului „Grigore Moisil”, din Timişoara, Codrin Paul Oneci. Acesta va concura pentru România la disciplina de fizică. Acesta va fi prezent la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe a Uniunii Europene, ediţia 2015 (European Union Selection Olympiad – EUSO), reprezentând echipa României la disciplina de fizică. Competiţia europeană se va desfăşura în acest an, în intervalul 26 aprilie – 3 mai, la Klagenfurt (Austria).
Concursul European Union Selection Olympiad este o competiţie între echipe formate din câte trei elevi, selectaţi de la nivel naţional. Fiecare dintre cei trei elevi îşi reprezintă ţara la una dintre disciplinele ştiinţifice fizică, chimie şi biologie.
Participarea lui Codrin Paul Oneci se adaugă unui şir de participări merituoase ale elevilor timişeni în loturile care au reprezentat, în anii trecuţi, România în competiţii ştiinţifice europene şi internaţionale. Anterior selectării sale în echipa României, a mai obţinut o serie de rezultate notabile în cadrul altor competiţii şcolare: locul I la concursul naţional de fizică Evrika, locul al II-lea la faza naţională a Olimpiadei Naţionale de Fizică, în clasa a IX-a, şi calificarea în lotul lărgit al Olimpiadei Naţionale de Astronomie şi Astrofizică.
Prezenţe meritorii ale elevilor timişeni în competiţii ştiinţifice internaţionale
Participarea din acest an a lui Codrin Paul Oneci la competiţia ştiinţifică de la nivel european se adaugă unor alte prezenţe încununate de succes ale elevilor din Timiş la competiţii europene şi internaţionale.
În cursul anului trecut, de exemplu, două dintre cele patru medalii obţinute de echipa care a reprezentat România la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale (CEOI), care a avut loc la Jena, în Germania, în perioada 18 – 23 iunie, au ajuns la Timişoara. Una dintre cele două medalii de aur obţinute atunci de echipa României i-a revenit Andrei Heidelbacher, din clasa a XII-a, de la Colegiul Naţional „C.D. Loga”, din Timişoara, care, în 2013, câştigase medalia de argint în cadrul Olimpiadei Internaţionale de Informatică desfăşurată în Australia. Iar o medalie de bronz, în cadrul aceleiaşi competiţii de anul trecut, i-a revenit Radu Szasz, din clasa a XII-a, de la Colegiul Naţional „C.Brediceanu”, din Lugoj.
Tot 2014, şi lotul olimpic de informatică al României a avut în componenţa sa un elev timişean care a obţinut rezultate notabile. Astfel, la Olimpiada Balcanică de Informatică, desfăşurată la Ankara, în intervalul 10 – 17 august, lotul olimpic al României a obţinut o medalie de aur şi trei de argint. Una dintre cele trei medalii de argint a fost obţinută de un reprezentant al judeţului Timiş, elevul Radu Szasz, de la Colegiul Naţional „C. Brediceanu”, din Lugoj.
Ultimele comentarii