Ultra-premiatul film polonez „Cold War”, care a primit în mai puțin de un an 27 de premii și 74 de nominalizări, printre care premiul pentru regie la Cannes, în 2018, și nominalizarea la Premiile Oscar, în 2019, va fi proiectat la Timişoara.
Proiecţia filmului Cold War, filmat într-un alb-negru stilizat, va avea loc, joi, 7 februarie, de la ora 19, la Teatrul Merlin, din Timişoara. Evenimentul este organizat de Asociația Pelicula Culturală, în parteneriat cu Institutul Polonez din București. Intrarea este liberă.
Seducător și captivant, filmul Cold War, în regia lui Paweł Pawlikowski, spune, într-o manieră stilizată pe ritmuri de jazz și muzică populară poloneză, o poveste de dragoste care reușește să spulbere obstacole dintre cele mai imposibile pe parcursul unui interval de 15 ani, între 1949 și 1964. Zula este o tânără cu un trecut deja tumultuos, care execută o pedeapsă cu suspendare și care se preface a fi o țărancă din munți, pentru a fi cooptată în ansamblul folcloric în care Wiktor, un muzician talentat și intelectual, cu clare orientări occidentale, este compozitor și dirijor. Cei doi se îndrăgostesc, dar între ei totul stă împotrivă: caractere și orientări politice diferite, aspirații diferite, mai târziu Cortina de Fier și fatalitatea crudă a sorții. Niciunul dintre aceste obstacole, însă, nici măcar moartea, nu îi poate despărți cu adevărat.
Realizatorul polonez folosește o muzică absolut seducătoare, atât pentru a crea atmosfera, cât și ca vector narativ, de la cântecul de dragoste cântat de Zula la proba de selecție în ansamblul muzical, pe care, în mod sugestiv, îl știe dintr-un film rusesc, până la jazz-ul cool cântat de Wiktor în Parisul boem al anilor ’50.
Regizorul Paweł Pawlikowski a dedicat filmul părinților săi, care au constituit principala sursă de inspirație pentru alcătuirea celor doi protagoniști ai filmului. „Părinții meu au fost oameni minunați și foarte puternici, însă, ca și cuplu, au fost o catastrofă absolută”, spune Paweł Pawlikowski.
Adevărații Wiktor și Zula, un medic și o balerină burgheză, născuți amândoi în Polonia, au murit în 1989, cu puțin înainte de căderea zidului Berlinului, după 40 de ani de căsnicie, interval în care s-au despărțit și s-au reunit de mai multe ori, căutându-se și apoi pedepsindu-se prin distanță, de o parte și de alta a Cortinei de Fier, întocmai ca cei doi protagoniști ai filmului realizat de fiul lor.
Ultimele comentarii