În "scandalul Narîşkin", insolenţa celui de-al doilea om în stat nu este neapărat contrariantă – asta, privind retrospectiv la ieşirile în decor ale lui Călin Popescu Tăriceanu. Dar tăcerea în faţa ei a primului om în stat este dezolantă.

Al doilea om în stat, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a predat, zilele trecute, Rusiei preşedinţia rotativă semestrială a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră (APCEMN), în cadrul celei de a 46-a Adunări Generale a acestui organism. Mandat preluat de Serghei Narîşkin, preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse. Omul numărul trei în statul vecin.

Primirea lui Serghei Narîşkin în România şi invitaţia adresată acestuia de a susţine un discurs în Parlament, în ciuda interdicţiei impuse acestuia de către UE de a intra într-un stat comunitar, au stârnit, cum era de aşteptat, nemulţumiri în spaţiul public. Nu, însă, şi la cel mai înalt nivel politic.

Intrarea d-lui Narîşkin în România, în ciuda interdicţiei UE, beneficiază de o scuză oficială, argumentată, la unison, de Senatul României şi Ministerul Afacerilor Externe. Şi anume, existenţa unei obligaţii de drept internaţional a României de a permite intrarea pe teritoriul său a celor care, în temeiul unui acord multilateral, se bucură de privilegii și imunități. Oficialii români invocă în acest sens Protocolul adiţional privind privilegiile şi imunităţile APCEMN, din 2006. Sunt, însă, voci care susţin că s-ar fi putut vorbi despre excepţii, ce pot fi acordate de la caz la caz, după evaluarea tuturor intereselor implicate. “Interpretarea, la limită, prin coroborare, a tot felul de prevederi vizând acordarea imunităţii şi privilegiilor diplomatice nu poate justifica o decizie pe care o numesc «politică»”, declară Cristian Diaconescu, fost ministru al Afacerilor Externe. O afirmaţie confirmată de europarlamentarul Cristian Preda, acesta oferind exemplul Finlandei care a interzis, în vară, intrarea lui Serghei Narîşkin la Adunarea Parlamentară a OSCE, “o reuniune mult mai importantă decât cea de la Bucureşti”.

Invitaţia adresată de dl Tăriceanu preşedintelui Dumei de Stat ruse de a susţine un discurs în Parlamentul României – definit de Constituţie ca fiind „organul reprezentativ suprem al poporului român” – nu beneficiază, însă, de nicio circumstanţă atenuantă. Mai ales că era previzibil că discursul d-lui Narîşkin nu va fi favorabil cooperării României cu aliaţii săi strategici. Oficialul rus a afirmat că scutul antirachetă este o alegere a conducerii politice a României, nu a poporului român, şi că prin extinderea sistemului NATO se cheltuiesc foarte mulţi bani din bugetele tuturor ţărilor membre, inclusiv de la contribuabilii români.

Ceea ce a făcut preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este un gest grav. Pentru că nu vorbim “doar” despre insolenţa sa la adresa poporului român, ci şi a UE. Şi, în plus, vorbim despre dezinteresul cu care, în calitate de al doilea om în stat, se raportează la valorile UE şi despre slugărnicia inconştientă cu care se raportează la interesele Rusiei în regiune.

Iar acesta nu este primul act de sfidare făţişă la adresa UE, făcut de la tribuna Parlamentului şi de către reprezentanți ai Parlamentului. A mai fost unul, în noiembrie 2013, când “maestru de ceremonii” fusese Crin Antonescu – partener de puci ratat, în vara lui 2012, (şi) al lui Călin Popescu Tăriceanu. În noiembrie 2013, la Forumul economic China – Europa Centrală şi de Est, la cererea delegaţiei premierului chinez Li Keqiang, autorităţile române îndepărtaseră de la prezidiul Parlamentului drapelul UE, lăsându-l doar cel al Chinei comuniste şi al României. Asta, în condiţiile în care România este membră a UE şi în condiţiile în care la acest forum erau prezenţi oficialii statelor din toată Europa Centrală şi de Est, care nu au fost reprezentaţi nici de steagul României, nici de cel al Chinei. Apoi, premierului chinez i-a fost oferit locul preşedintelui în prezidiu. Ajungându-se astfel ca de la tribuna organului reprezentativ suprem al poporului român să se facă elogiul comunismului. În aplauzele furtunoase ale celor prezenţi. Adică, ale activului USL din toată ţara, mobilizat la Parlament pentru a face o poză de genul celor de la plenarele comuniste.

Nu e clar nici acum dacă, în noiembrie 2013, a fost vorba despre gafe la adresa partenerilor occidentali, făcute sub presiunea tentaţiei celor opt – zece miliarde de euro promise de China, sub formă de investiţii, sau a fost un semnal că, la Bucureşti, zarurile geopolitice erau pe cale să fie aruncate, de puterea USL, într-o altă direcţie decât cea recunoscută oficial.

La fel cum, acum, nu e clar dacă e vorba “doar” despre insolenţa d-lui Tăriceanu la adresa României şi a UE sau despre un act deliberat de sfidare la adresa partenerilor strategici ai României.

Aşteptam ca această ieşire în decor a d-lui Tăriceanu să fie taxată public de preşedintele Klaus Iohannis. Până acum, însă, şeful statului nu a făcut nicio declaraţie. Şi s-ar putea paria că va păstra tăcerea, dacă privim la un destul de recent episod asemănător. În martie anul acesta, ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Oleg Malginov, “sfătuia” presa centrală să nu mai dea cuvântul “la orice bădăran”, cu trimitere expresă la doi intelectuali care se bucură de recunoaştere şi apreciere internaţională, Vladimir Tismăneanu şi Marius Stan – o reacţie venită după publicarea, de către cei doi, a unui articol indigest pentru Kremlin. Gestul ambasadorului rus nu a avut niciun ecou oficial la Preşedinţie. O atitudine cu atât mai de neînţeles cu cât dinspre Parlamentul European veneau deja semnale îngrijorătoare în privinţa ofensivei ruse la adresa unor state ale UE, unele dintre ele, trimise şi d-lui Iohannis.

Concluzionând, insolenţa celui de-al doilea om în stat nu este neapărat contrariantă – asta, privind retrospectiv la ieşirile în decor ale d-lui Tăriceanu. Dar tăcerea în faţa ei a primului om în stat este dezolantă.

Citeşte şi:

Va arunca România, prin USL, zarurile geopolitice în altă direcţie?

Intimidări

Articol publicat şi în Puterea a Cincea.