Iniţiativă a Universităţii de Vest din Timişoara pentru stoparea discriminării prin limbaj

Universitatea de Vest din Timișoara Asociaţia Academia Mămicilor din Timişoara vor lansa o inițiativă care-și propune eliminarea progresivă din spațiul public a unor cuvinte care accentuează starea de marginalizare a unor persoane dezavantajate social.

 

Nu de puține ori, în media, pe bloguri, vloguri, în declarațiile unor factori de decizie se utilizează formulări de genul «boschetarii / aurolacii de la Gara de Nord» în loc de «persoanele fără adăpost», ori «bătrânii de la azilul» în loc de «vârstnicii», sau «persoanele cu handicap» în loc de «persoanele cu dizabilități», «țiganii din Rahova» în loc de «romi», «nebunii umblă liberi» în loc de «persoanele cu tulburări psihice», iar exemplele pot continua”, susţin iniţiatorii proiectului.

Aceştia afirmă că situațiile de utilizare incorectă a limbajului de asistență socială pot pune în discuție probleme ce țin de zonele discriminării, rasismului, marginalizării indivizilor și grupurilor vulnerabile.

Proiectul iniţiat de Universitatea de Vest din Timișoara, prin Departamentul de Asistență Socială de la Facultatea de Sociologie și Psihologie, împreună cu Asociaţia Academia Mămicilor din Timişoara, constă într-o monitorizare și înregistrare a informațiilor din spațiul public realizată de 12 studenți de la specializarea Asistență Socială, pentru identificarea unor formulări asemenea celor amintite. Într-o etapă ulterioară vor fi transmise scrisori, prin email sau în format fizic, tuturor celor care utilizează asemenea expresii, indicându-se formularea corectă, cu rugămintea de utilizare pe viitor a acestor variante. De asemenea, cadre didactice universitare vor organiza cursuri gratuite pentru o utilizare etică a limbajului, adresate jurnaliștilor, liderilor de opinie, purtătorilor de cuvânt etc., fiind gândite și acțiuni de premiere a persoanelor publice care folosesc corect referirile despre persoanele vulnerabile.

Iniţiatorii proiectului spun că această realitate are la bază cercetări sociologice realizate din anul 2006 la Departamentul de Asistență Socială din UVT, cercetări în timpul cărora, la nivel național, au fost identificate sute de situații în care se accentuează starea de marginalizare prin utilizarea unui limbaj incorect și lipsit de deontologie.

Print Friendly, PDF & Email