George Mihăiță vine la Timişoara, pentru o prelegere şi o lansare de carte

Universitatea de Vest din Timișoara îl are ca invitat, mâine, pe actorul George Mihăiță, care va susţine o prelegere pe tema Reconstituirea unei vieți. În aceeaşi zi va avea şi două lansări de carte.

 

Cu un număr impresionat de roluri pe scenele teatrelor, cât și în zeci de filme, George Mihăiță este unul dintre cei mai mari actori ai României. Începând din anul 2002, acesta este directorul Teatrului de Comedie din București.

Mâine, cunoscutul actor va susţine la Universitatea de Vest din Timişoara, în cadrul Conferințelor UVT,  prelegerea Reconstituirea unei vieți, de Doina Papp. Conferința va avea loc marți, 13 noiembrie, de la ora 18, în Aula Magna a UVT. După eveniment va avea loc și lansarea volumului Mihăiţă. Reconstituirea unei vieţi, al cărui titlu este o aluzie la filmul în care a debutat, Reconstituirea, realizat în 1968, de Lucian Pintilie. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Ion Caramitru, Dan C. Mihăilescu, Mircea Cărtărescu, Irina Margareta Nistor, Ileana Mălăncioiu sunt doar câteva dintre personalitățile pe care Conferințele UVT le-au adus în fața studenților și a timișorenilor. „Sunt valori ale României, iar unul dintre rolurile noastre, ca universitate, este să promovăm adevăratele exemple ale țării. Reluăm seria cu o nouă conferință de excepție, fiind o onoare să-l avem în mijlocul nostru pe îndrăgitul actor George Mihăiță”, spune rectorul UVT, prof. dr. Marilen Pirtea.

Tot marți, 13 noiembrie 2018, dar de la ora 15,volumul Mihăiță. Reconstituirea unei vieți, apărut la Tarcus Arte, va fi lansat la Librăria La două bufniţe. Invitat, alături de George Mihăiţă, este scriitorul Robert Șerban. Lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe.

Ce cuvinte, întâmplătoare sau alese, pot să cuprindă istoria pământeană a unui om? Niciunele. Ce cuvinte pot să măsoare lungimea, lățimea, înălțimea, talentul, râvna, teama, spaima, spusele și nespusele unei alcătuiri omenești în goana ei de a-și împlini rostul? Niciunele. Cu atât mai greu când este vorba de un actor. Și parcă și mai greu când vine vorba de un mare actor: George Mihăiţă.Restul e tăcere”, spune un alt mare actor, Horaţiu Mălăele.

Doina Papp este critic și istoric de teatru, publicist, membru al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru și al Uniunii Oamenilor de Teatru din România. Susține cronică teatrală la Revista 22, în Teatrul azi, Adevarul.ro. Este autoare a numeroase emisiuni și scenarii de radio, dramatizări, traduceri, adaptări difuzate pe posturile naționale.

A publicat volumele monografice Treptele iubirii (despre Silvia Popovici), Viața pe o scândură (Teatrul Nottara), Un destin spulberat (Dan Micu), O poveste cu Horațiu (Horațiu Mălăele), precum și lucrări de istorie și critică teatrală, De la cortina de fier la teatrul fără perdea (ediția I – 2013, ediția a II-a – 2015) și Clipe de teatru, cronici și eseuri teatrale. Este membră în jurii naționale și internaționale, a obținut numeroase premii și distincții, printre care Premiul pentru critică la Galele UNITER, în 2006 și 2017.

 

Print Friendly, PDF & Email