Dublă lansare de carte Nora Iuga, la Timişoara

Nora Iuga Observator-2Nora Iuga, una dintre cele mai apreciate poete, romanciere, eseiste şi traducătoare autohtone, îşi lansează două volume la Timişoara, intrând, totodată, în dialog cu cititorii săi.

 

În cadrul întâlnirii pe care Nora Iuga o va avea la Timişoara vor fi lansate cele mai noi volume ce-i poartă semnătura – volumul de poezie, ascultă cum plâng parantezele, apărut la Editura Cartea Românească, în 2016) şi romanul Lebăda cu două intrări, Polirom, 2016, anunţă Ana-Maria Tăbarcă, redactor de rromovare la Editurile Polirom şi Cartea Românească.
Evenimentul va avea loc azi, de la ora 18.30, la Librăria Cărturesti, de pe str. Mercy nr. 7. Invitaţi, alături de autoare sunt Daniel Vighi, Robert Şerban şi Tudor Creţu.
În noul său volum de versuri, ascultă cum plâng parantezele, Nora Iuga şi-a dorit să se exileze între paranteze drepte, ca un adaos necesar la titlul-propoziţie imperativă, pentru că plânsul din interior să se facă mai bine auzit.
ascultă cum plâng parantezele creează într-adevăr suspans şi dă fiori, urmând că finalul imprevizibil să adâncească misterul. 
Lebăda cu două intrări este jurnalul unei femei, încărcat de poezie şi emoţie, care demonstrează că dragostea şi erotismul nu sunt şi nici nu trebuie condiţionate de vârstă sau de vreun obstacol pus în cale de viaţă. 

Nora Iuga poeta, prozatoare şi traducătoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoare a mai multor volume de poezie – Vina nu e a mea (1968), Captivitatea cercului (1970), Scrisori neexpediate (1978), Opinii despre durere (1980; Premiul USR), Inima ca un pumn de boxeur (1982, 2000), Piaţa cerului (1986), Cântece (1989), Dactilografa de noapte (1996; Premiul USR), Autobuzul cu cocoşaţi (2002), Câinele ud e o salcie (2013) – şi de proză – Săpunul lui Leopold Bloom (1993, 2007; Premiul USR), Sexagenara şi tânărul (2000, 2004, 2012, care a obţinut Premiul USR şi Premiul revistei Cuvântul), Fasanenstraße 23 – O vară la Berlin (2001), Hai să furăm pepeni (2009, 2015), Berlinul meu e un monolog (2010), Harald şi luna verde (2014)  –, precum şi a poemului-roman Fetiţă cu o mie de riduri (2005, care a obţinut Premiul revistei Cuvântul).

Opt dintre volume i-au fost traduse în străinătate. Sexagenara şi tânărul a fost tradus în Germania, Spania, Italia, Franţa, Slovenia şi Bulgaria, Săpunul lui Leopold Bloom (Bulgaria), Hai să furăm pepeni (Bulgaria) şi volumele de poezie Capricii periculoase (antologie, în Germania şi Slovenia), Autobuzul cu cocoşaţi (Germania), Poem de octombrie (Germania), Inima ca un pumn de boxeur (Franţa), O inimă venind pe picioroange (Elveţia).
A tradus, la rându-i, peste 30 de titluri din Nietzsche, Strindberg, Celan, Junger, Gunter Grass, Elfriede Jelinek, Herţa Muller etc.

În 2007, Nora Iuga a primit Premiul Friedrich Gundolf, oferit de Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung, o distincţie acordată celor care aduc servicii speciale în promovarea literaturii germane în lume.

 

Foto: Europa FM.

 

Print Friendly, PDF & Email