Finanţare prin PNRR pentru Institutul Regional Oncologic

Calădirea de pe Calea Torontalului, cu destinaţie iniţială de Spital Municipal Timişoara. Foto. Eye in the Sky

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a semnat, la Timişoara, contractele de finanţare prin PNRR pentru construcția a două spitale noi şi aunui corp de spital, în vestul țării. Printre acestea se numără şi Institutul Regional Oncologic.

 

Finanţarea prin PNRR se face pentru Institutul Regional de Oncologie din Timișoara (pentru care au fost alocaţi 1,2 miliarde de lei), Spitalul Municipal din Lugoj (750 de milioane de lei) și pentru un nou corp de clădire la Maternitatea din Arad, corp care va include secţii de obstetrică şi ginecologie, neonatologie, chirurgie pediatrică şi pediatrie (580 de milioane lei).

Institutul Regional de Oncologie din Timișoara va funcţiona pe Calea Torontalului în clădirea ridicată în urmă cu mai mult de 20 de ani, proiectată iniţial ca Spital Municipal. Potrivit DSP Timiş, o parte din ea va fi demolată şi va fi construit un corp nou.

 „Greul de abia acum începe. Pentru ca oamenii să beneficieze de tratamente și servicii medicale aici e nevoie să tragă toți în aceeași direcție. Finalizarea lucrărilor până în 2026 seamănă cu o misiune imposibilă”, spune primarul Timişoarei, Dominic Fritz.

Acesta menţionează că Primăria este deja jucător principal la transformarea Timișoarei într-un pol regional de sănătate, în următorii ani, reamintind că se lucrează la construirea a patru corpuri noi de clădire, la Clinica ORL, Balneologie, Spitalul de copii și Spitalul „Victor Babeș”, două din fonduri europene, iar celelalte două, din bugetul local.

Sunt optimist că varianta financiară care se conturează pentru dotările necesare noii clădiri de la Spitalul de Copii ne va permite să încheiem cu succes și această etapă. Trag nădejdea că și pentru proiectul matur și bine articulat al noii maternități, Ministerul Sănătății ne va susține cu soluția de finanțare. Dar pentru ca toate lucrurile astea să se întâmple e nevoie de consens. Am pledat din nou, azi, la întâlnirea cu Ministrul Rafila pentru cooperare. Proiectele strategice ale Timișoarei trebuie să ne țină la aceeași masă, indiferent de carnetul de partid sau de instituția locală ori ministerială în care lucrăm”, mai spune Dominic Fritz.

Print Friendly, PDF & Email