Filarmonica Banatul Timișoara a fost desemnată câștigătoarea secțiunii „Cea mai bună stagiune simfonică din România” în 2023, distincție oferită duminică, 14 ianuarie, în cadrul celei de a doua ediții a Galei Premiilor Musicrit a Uniunii Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România.
„Acest premiu este o onoare extraordinară și, totodată, o recunoaștere a unor eforturi enorme pe care Filarmonica Banatul Timișoara le-a făcut în an de Capitală Europeană. Însă nu este doar meritul meu. Nimic n-ar fi fost posibil fără ajutorul unor oameni deosebit de importanți, pe care îi prețuim nespus: maeștrii Cristian Măcelaru și Gabriel Bebeşelea – două elite ale României, nu doar ale Timișoarei, cu implicarea cărora am reușit să aducem, în premieră, în orașul de pe Bega nume importante ale scenei muzicii clasice internaționale și să creem proiecte ambițioase, în premieră națională”, a declarat, după decernarea premiului, directorul Filarmonicii Banatul din Timişoara, Ovidiu Andriş.
Acesta a mulţumit şi autorităților locale, „de a căror susținere deplină am avut parte pe parcursul întregului an”, şi artiștilor Filarmonicii „pentru nivelul interpretativ demn de orice mare scenă a lumii”, şi colegilor săi „care s-au ocupat de organizarea, promovarea și buna desfășurare a tuturor evenimentelor din stagiunea trecută” şi, de asemenea, publicului, „pentru care ne străduim în permanență să fim din ce în ce mai buni”.
În 2023, cele mai importante evenimente ale Filarmonicii Banatul din Timișoara au fost concertele susținute de Orchestra Radiodifuziunii din Köln, Orchestra Națională a Franței, Jazz at Lincoln Center Orchestra with Wynton Marsalis, Corul Comunitar, Gurre -Lieder, proiect realizat împreună cu Theater Althenburg Gera, și Recviem in memoriam, dedicat victimelor comunismului.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, descrie în termeni laudativi programul pe care Filarmonica Banatul l-a propus publicului în anul Capitalei Europene a Culturii, descriindu-l ca fiind cel mai ambițios din perioada post-decembristă. „Așa că, acest premiu vine ca o recunoaștere a acestei ambiții confirmate. Misiunea grea a Filarmonicii de abia acum începe, pentru că standardul de excelență promovat anul trecut trebuie menținut și chiar depășit. Am anunțat deja că anul acesta începem un concurs internațional de arhitectură pentru o nouă sală pentru Filarmonică, în zona Pieței 700. Felicit echipa managerială în frunte cu managerul Ovidiu Andriș, artiștii și angajații Filarmonicii pentru acest premiu binemeritat. Un cuvânt de apreciere pentru maeștrii Cristian Măcelaru și Gabriel Bebeșelea”, declară primarul Dominic Fritz.
Musica Ricercata, un concept al lui Gabriel Bebeşelea, dirijor în rezidență la Filarmonica Banatul în 2023, a fost, de asemenea, premiat pentru Cel mai bun proiect al anului, în cadrul celei de a doua ediții a Galei Premiilor Musicrit a UCRRMR.
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, prezentă la Gala Premiilor Musicrit, a lăudat inițiativa organizării unui eveniment ce aduce recunoaștere valorilor culturale românești şi l-a felicitat, pe dirijorul Cristian Măcelaru pentru întreaga sa activitate. „Această Gală aduce recunoaștere oamenilor care au onorat viața culturală românească în anul 2023 și doresc să îi felicit pentru această inițiativă, pentru pasiunea și dedicarea cu care au contribuit la acest eveniment remarcabil. […] O mențiune specială se îndreaptă către maestrul Cristian Măcelaru care, în calitate de Director Artistic, a condus pentru prima dată, cu pasiune, această ediție remarcabilă a Festivalului Internațional „George Enescu”. Dedicarea maestrului Cristian Măcelaru în promovarea muzicii și a spiritului lui George Enescu, atât în țară, cât și pe plan international, ar trebui să constituie o sursă de inspirație pentru fiecare dintre noi”, a menţionat ministrul Culturii pe pagina sa de Facebook.
Gala Premiilor Musicrit, eveniment aflat la a doua ediţie, se vrea – conform organizatorilor – o tradiție anuală, urmând să fie organizată de fiecare dată cu o zi înaintea Zilei Naționale a Culturii.
Citiţi şi:
Ultimele comentarii