Vineri și sâmbătă, 27 şi 28 iunie, în Iulius Gardens, JAZZx Showcase Stage deschide seria de concerte live din cadrul JAZZx 2025. Evenimentul va reuni patru trupe alese în urma unei selecții internaționale, la care au participat concurenți din peste 20 de țări. Finaliștii pe care timișorenii îi vor putea asculta în acest weekend sunt: Omasta (Polonia), Echo Woods (Belgia), Nagy Emma Quintet (Ungaria) și Shadow Me Trio (Belgia).
În fiecare seară, concertele în aer liber vor începe de la ora 20. Omasta este o trupă poloneză care fuzionează muzica hip-hop cu street jazz-ul. Echo Woods vin din Belgia, iar pe scena din Iulius Town vor interpreta un jazz contemporan cu sonorități cinematografice. Nagy Emma Quintet, din Ungaria, va aduce groove-uri moderne și momente de improvizație, iar Shadow Me Trio, tot din Belgia, creează un mix sofisticat între jazz, hip-hop și drum & bass
„Am fost impresionați nu doar de numărul mare de înscrieri încă de la prima ediție a competiției, ci și de calitatea și diversitatea lor. Să primim aplicații de la trupe din Argentina, Suedia, Tunisia, Franța sau Polonia este o dovadă că JAZZx a devenit o platformă relevantă pe scena jazzului contemporan. Acest tip de conectare culturală, născută din pasiune, e esențială pentru un viitor viu al muzicii”, spune Norbert Tako, Centrul Cultural Plai.
Ultimele comentarii