Femeile însărcinate expuse la ftalaţi, o substanţă chimică prezentă în materiale plastice, vopseluri cosmetice şi deodorante, prezintă un risc mai mare de naştere prematură.
Facultatea de Sănătate Publică a Universităţii din Michigan a realizat un studiu în cadrul căruia au fost examinate 130 de femei care au născut prematur şi au fost analizate 352 de mostre de urină prelevate de la femei însărcinate, pentru stabilirea nivelului de ftalaţi. „Rezultatele noastre indică o legătură semnificativă între expunerea la ftalaţi în timpul sacinii şi naşterea prematură, ceea ce confirmă observaţiile de laborator precedente şi rezultatele studiilor epidemiologice”, spune, citată de Mediafax, Kelly Ferguson, de la Facultatea de sănătate publică a Universităţii din Michigan.
Concluziile acestui studiu, publicat în Journal of the American Medical Association, pot fi generalizate asupra ansamblului femeilor însărcinate din Statele Unite şi din alte ţări, a adăugat Kelly Ferguson, iar rezultatele cercetării vor contribui la prevenirea şi reducerii expunerii la ftalaţi în timpul sarcinii.
Naşterea prematură, înainte de 37 de săptămâni de sarcină, reprezintă principala cauză a mortalităţii în rândul nou-născuţilor şi nu a fost cercetată suficient, au arătat oamenii de ştiinţă americani. Aceştia au făcut referire, de asemenea, la studii anterioare, care au arătat că femeile expuse la ftalaţi prezentau dereglări hormonale susceptibile să afecteze glanda tiroidă şi să crească riscul de cancer la sân şi endometrial.
Ultimele comentarii