Expoziţie dedicată Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, la Timişoara

Cortegiul sacrificaţilor, ansamblu arhitectural realizat de Aurel Vlad, în curtea Memorialului de la Sighet. Foto: Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei

Biblioteca Centrală Universitară din Timișoara va găzdui, vara aceasta, expoziția Trei decenii de memorie. Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, organizată de Fundaţia Academia Civică. Vernisajul va avea loc în prezenţa Anei Blandiana, fondatoare a Memorialului.

 

Vernisajul expoziţiei va avea loc miercuri, 7 iunie, de la ora 12, în spațiul expozițional al Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran” din Timișoara, în prezența invitatei speciale, Ana Blandiana, fondatoare, alături de Romolus Rusan, a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, de la Sighet.

Expoziţia este prilejuită de împlinirea a 30 de ani de la începuturile Memorialului şi prezintă, cu ajutorul imaginilor şi documentelor, istoria şi activitatea acestei instituţii. Aceasta va putea fi vizitată gratuit, conform orarului de funcționare al bibliotecii, până în data de 15 septembrie.

Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei a luat naştere în 1993, fiind primul din lume dedicat victimelor comunismului. Acesta are ca scop principal educaţia civică printr-o bună cunoaştere a trecutului apropiat al României şi al Europei de Est.

„Ideea emblematică a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, de la propunerea înaintată Consiliului Europei, în urmă cu trei decenii, până la instituţia de azi, cunoscută în toată lumea, este «Atunci când justiţia nu reuşeşte să fie o formă de memorie, memoria însăşi poate fi o formă de justiţie». Ea conţine nevoia de a resuscita memoria colectivă pentru ca, astfel, să se facă dreptate, căci Memorialul este un muzeu al istoriei comunismului văzută din punctul de vedere al victimelor”, declară Ana Blandiana.

În aceeaşi zi, de la orab 19, Ana Blandiana este invitata Universităţii de Vest din Timişoara în cadrul seriei de conferinţe “La UVT Cultura este Capitală!”. Tema dezbaterii – moderată de scriitorul şi profesorul universitar Mircea Mihăieş – este „De ce să vrem să ne amintim?”.

Print Friendly, PDF & Email