Artistul Dan Perjovschi expune la Timişoara, până la începutul anului viitor, expoziţia Activităţi.
Expoziţia va putea fi văzută din 28 octombrie până anul viitor, în 15 ianuarie, la spațiul Indecis artist run, fiind parte din programul Sit+Read Artbook Fair 2022, un eveniment care reunește la Timișoara 40 de artiști contemporani, designeri, creatori de reviste, tipografi, editori independenți, distribuitori de cărți din țară și din străinătate.
Activități este o retrospectivă de practici civico-artistice, care „vorbesc” despre cum e să fii artist în afara scenei de artă, despre obiecte, proiecte, donații, solidarități, parteneriate, empatii, încrederi, timp, bani, knowledge.
Deschiderea expoziției lui Dan Perjovschi are loc în 28 octombrie, de la ora 19, la Indecis (Piața Libertății Timișoara, str. Coriolan Brediceanu, nr. 2, et. 1), un spațiu independent, din Timișoara. O organizație non-profit din care fac parte o artistă, un inginer și un sociolog, care își propune să promoveze și să creeze relații dinamice între artă și artiste/artiști/artistx prin organizare de expoziții, stimularea producției artistice, de publicații sau alte evenimente culturale și educaționale. Spațiul Indecis trăiește în simbioză, împărțind același loc cu The Secret Garden Bookshop.
„Nu sunt un activist și nu sunt un artist politic. Mi-am luat porția de gaze și șuierat de gloanțe la urechi în Decembrie 89 și în Mineriadele anilor 90. Acum sînt o dronă. Am nevoie de distanță să găsesc imaginea sau cuvântul care rezumă subiectul activistic, civic, politic aflat în bătaia bastoanelor. Roșia Montană. Fără blabla, cu umor și empatie. Eu nu sunt în fața cordonului de scutieri. Desenul meu este. Lumea downloadează ce fac și pune pe pancarte sau pe propriul corp. Mi se cer desene pentru tricouri, pagini de Facebook, sigle, logo-uri, bannere, lucrări de diplomă, diplome, cărți, invitații, ziduri de școli, căni și sacoșe. Mi se cere să particip. Permanent. Gratis. Urgent. La cine merită Nu am spus Nu. Niciodată. Îmi plac artist-run space-urile, îmi plac editorii independenți, îmi plac cărțile de artist. Îmi plac proiectele de la firul ierbii. Fac tot ce pot să le sprijin”, spune Dan Perjovschi.
Dan Perjovschi este desenator, ilustrator, scriitor, jurnalist și autor de performance şi, de un sfert de veac, editorul artistic al Revistei 22. Trăiește la București și Sibiu. Desenează critic, cu umor, direct pe pereții instituțiilor de artă din toată lumea comentând politic, social și cultural cotidianul societății globale. Desene lui alb-negru sunt în fapt editoriale vizuale.
A avut expoziții personale la Tate Modern Londra, MoMA New York, Macro Roma, Moderna Museet Stockholm, Reykyavik Art Museum, Vannabbe Eindhoven, Ludwig Cologne, Nasher Duke University sau Kiasma Helsinki și expoziții de grup la Centre Pompidou Paris, Tate Liverpool, Castello di Rivoli Torino, MoMA San Francisco, MUAC Mexico, MAM Varsovia, MCBA Lausanne sau MOT Tokyo, la In-Context Slanic Moldova, On the Road 101 Bucuresti, Balamuc Timișoara, White Cuib Cluj, Oberliht Chișinău, Museios Heraklion Creta, Schnittraum Koeln, B5 Târgu Mureș, Franklin Furnace New York, Arrow Factory Beijing, IBID Projects London, P74Centre Lubljana, Centrul de Introspecție Vizuală București, Stacion Pristina Kosovo, Nova Sinagoga Zilina, Sandwich Bucuresti, Uzina de Apă Suceava, La Galerie du Tableau Marseille etc. A participat la Documenta 15 și la bienalele de artă din Istanbul, Veneția, Sao Paulo, Moscova, Sydney, Lyon, Dublin, Iași, Timișoara și Jakarta.
A primit premiul „George Maciunas”, în 2004, premiul ECF Principesa Margriet, Amsterdam 2012 (împreuncă cu soiţia sa, Lia Perjovschi) și în 2016 premiul Rosa Schapire Kunsthalle Hamburg. Dan Perjovschi este laureatul Fundației pentru drepturile omului „Gheorghe Ursu” 1999 și al Galei Societății Civile CERE Participare 2016. Din 2010 face la Sibiu proiectul de artă în spațiul public – Ziarul Orizontal.
Sit+Read Artbook Fair 2022 face parte din programul Timișoara 2023-Capitală Culturală Europeană și este finanțat de Primăria Timișoara prin Centrul de Proiecte Timișoara
Citiţi şi:
Ultimele comentarii