Emilia Şercan, la Timişoara, la o dezbatere despre plagiat, tichia de mărgăritar a oamenilor sistemului

Foto: Fundaţia Friends for Friends

Emilia Şercan, jurnalista care, în ultimii ani, a scris o serie de articole răsunătoare despre teze de doctorat plagiate ai căror autori sunt politiceni, ofiţeri din sistemul de securitate, profesori universitari, va veni la Timişoara, invitată la o dezbatere despre plagiat şi plagiatori.

 

Dezbaterea, intitulată Furtul intelectual. Tichia de mărgăritar a oamenilor sistemului, este organizată de Federaţia Iniţiativa Timişoara şi va avea loc vineri, 25 ianuarie, între orele 18 şi 20, în sediul Brătianu Real Estate, de pe str. Ion I.C. Brătianu nr. 1 (vizavi de intrarea în Palatul Dicasterial).

Invitată este jurnalista Emilia Şercan, cea care „a smuls măştile de onorabilitate de pe chipurile multor politicieni sau ale altor persoane publice care se înzestraseră, prin plagiat, cu doctorate şi alte titluri academice. În ciuda presiunilor, a ameninţărilor, doamna Şercan a continuat această muncă de deconspirare a celor care au furat intelectual, arogându-şi merite şi avantaje pe care nu le meritau”, spun organizatorii.

Emilia Şercan, jurnalist de investigaţie şi lector la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii Bucureşti, are peste 20 de ani de experiență în presă. A beneficiat de o bursă doctorală la Universitatea Stendhal Grenoble 3 și de o bursă SUSI la Ohio University, E.W. Scripps College of Communication, Athens, SUA. A fost bursier Freedom House în Statele Unite ale Americii. A urmat stagii de pregătire profesională la cotidianul The Hartford Courant, Connecticut, şi la The Poynter Institute for Media Studies din St. Petersburg, Florida. De-a lungul carierei jurnalistice, a publicat peste 4.000 de articole, anchete, interviuri, analize, editoriale şi ştiri. A elaborat o teză de doctorat pe tema cenzurii, publicată la Editura Polirom, în 2015, cu titlul Cultul secretului: Mecanismele cenzurii în presa comunistă, cu o prefaţă de Mihai Coman, iar în 2017, volumul Fabrica de doctorate, la Editura Humanitas.

În noiembrie 2018, Iniţiativa Timişoara şi Asociaţia pentru Comunicare Vizuală „Video Vest” au organizat o dezbatere despre asediul politicului asupra Justiţiei, la care au fost invitaţi doi dintre cei mai relevanţi apărători ai statului de drept: judecătorul Cristian Danileţ, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii în perioada 2011- 2017, şi Cristian Diaconescu, fost ministru al Justiţiei în 2004.

Update: Organizatorii au modificat locaţia, dezbaterea urmând a avea loc în aceeaşi zi şi de la aceeaşi oră, la Ambasada, pe str. Anton Seiller nr. 2.

 

Citeşte şi: Judecător Cristian Danileţ, la Timişoara: „Justiţia nu-şi mai poate face treaba. Nu mai avem dosare de la DNA, de aproape doi ani de zile

 

Citeşte şi: Cristian Diaconescu, fost ministru al Justiţiei: „Politicul nu are voie să intre în justiţie”

Print Friendly, PDF & Email