Filarmonica Banatul Timișoara organizează, în luna mai, cinci evenimente educative sub titlul „Educație muzicală la FBT”, destinate copiilor.
Recitalurile și concertele educative vor avea loc după următorul program:
2 mai, ora 11.30, la Sala Capitol: Visul unei nopți de vară
Acest concert simfonic educativ, de Felix Mendelssohn-Bartholdy, inspirat de comedia romantică omonimă a lui William Shakespeare, susţinut de Orchestra Simfonică „Remus Georgescu” și Corul „Ion Românu” ale Filarmonicii Banatul din Timișoara, sub bagheta dirijorului Radu Popa, se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani.
Evenimentul aduce împreună muzica, teatrul și arta vizuală. Pe scenă vor urca sopranele Rut Iovescu și Virginia Maria Onița, alături de actorii Daniela Török și Daniel Ghidel, care vor da viață personajelor. Un moment special va fi oferit de artista Ana Munteanu, care va ilustra live, prin arta desenului în nisip, scene inspirate din această capodoperă. Creația sa va fi proiectată pe ecranul din spatele orchestrei, Filarmonica Banatul Timișoara fiind prima filarmonică din țară care oferă o astfel de experiență publicului meloman.
24 mai, ora 11, Sala Capitol: Melodii din desene animate
În cadrul acestui recital educativ, destinat copiilor cu vârste între 2 şi 7 ani, vor fi prezentate cele mai îndrăgite melodii din desenele animate ale copilăriei, în interpretarea artiștilor Ana David – vioară, Carmen Iuga – vioară, Andreea Szekeres – violoncel, Bogdan Preda – flaut, Andreea Olariu – pian. Aranjamentele muzicale sunt realizate de Cristian Spătaru. Prezentator va fi Ionuț Marian Pîrvulescu.
31 mai, ora 10, în Sala de Cor a Filarmonicii Banatul Timișoara: Muzica primelor zâmbete
Acesta recital educativ de percuție este un moment muzical gândit pentru bebeluși, care abia încep să descopere lumea prin sunet, mișcare și vibrație. Sorina Savii, percuționistă la Opera Națională Română din Timișoara, cu o vastă experiență în educația muzicală a celor mici, va crea o atmosferă prietenoasă pentru primii pași în călătoria muzicală în care părinții și bebelușii pot experimenta împreună ritmul noilor începuturi.
31 mai, ora 11.30, în Sala de Cor a Filarmonicii Banatul Timișoara: Sunete pentru micii exploratori
Acest recital educativ de percuție este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 5 ani. Sorina Savii, percuționistă la Opera Națională Română din Timișoara, îi va încuraja pe copii să descopere muzica prin joc și explorare, motivându-i să învețe ritmuri simple.
31 mai, ora 13, în Sala de Cor a Filarmonicii Banatul Timișoara: Descoperă ritmul
Un recital educativ de percuție, antrenant și creative, dedicat copiilor cu vârste între 6 şi 10 ani, care sunt gata să înțeleagă muzica și ca mod de exprimare. Tot Sorina Savii îi va ghida într-o călătorie ritmică, folosind instrumente de percuție și exerciții muzicale ce încurajează ascultarea activă și exprimarea cu ajutorul muzicii. Astfel, vor învăța să creeze ritmuri, să repete secvențe muzicale și să experimenteze comunicarea prin muzică.
Biletele se găsesc pe site-ul Filarmonicii Banatul Timișoara, la casierie sau online, pe myticket.ro.
https://shorturl.at/VTucQ
Organizator al evenimentelor este Filarmonica Banatul Timișoara, în cadrul unui program finanțat din bugetul local al Municipiului Timișoara.
Ultimele comentarii