Echipa Facultății de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara a ocupat locul cinci la concursul științific studențesc de dreptul Uniunii Europene „Central and EasternEuropean Moot Competition”.
În etapa finală a competiției – care a avut loc în perioada 25-27 aprilie, la Varșovia, în Polonia – s-au calificat 18 echipe, printre care și cea a Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Accesul în această etapă s-a făcut pe baza memoriilor scrise pregătite de către participanți.
Competiția a constat într-o simulare a procedurilor în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene, în care echipele participante au prezentat argumentele părților dintr-o speță vizând procedura trimiterii preliminare, aspecte legate de mecanismul juridic al mandatului european de arestare, principiul încrederii reciproce dintre Statele Membre ale Uniunii Europene și tratatele de cooperare și comerț încheiat de Uniunea Europeană cu state terțe.
Echipa Facultății de Drept din Timișoara, formată din Iarina Modol (studentă în anul III), Dara Nestorovici, Anamaria Petcu și Cătălina Pînzaru (studente în anul IV), s-a calificat în runda semifinală a competiției și a obținut locul V în clasamentul general, continuând seria performanțelor echipelor care au reprezentat facultatea la edițiile anterioare.
Pregătirea echipei Facultății de Drept din Timișoara a fost coordonată de doamna prof. univ. dr. Raluca Bercea, conf. univ. dr. Sorina Doroga, prodecan, și dr. Bianca Șerb, fostă participantă și câștigătoare a unui premiu individual de pledoarie la acest concurs.
Central and Eastern European Moot Competition, prestigios concurs științific studențesc de dreptul Uniunii Europene aflat la a 30-a ediție, este organizat de către Juris Angliae Scientia – British Law Centre, în cooperare cu Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cu susținerea altor instituții ale Uniunii Europene, a Centre for European Legal Studies din cadrul Universității Cambridge și a Clifford Chance.
Ultimele comentarii