Dorințele de Crăciun a 120 de copii, îndeplinite la Iulius Town Timişoara (P)

A devenit deja tradiție ca angajații United Business Center (UBC) să primească de la copii din medii defavorizate scrisorile destinate lui Moș Crăciun. Împodobind şi anul acesta „Bradul dorințelor”, comunitatea UBC a avut grijă ca visurile celor mici să se îndeplinească și, mai mult, să le demonstreze că se întâmplă lucruri bune, dacă îți dorești cu adevărat.

 

Pentru 120 de copii ce provin din medii defavorizate din Timiș, Moș Crăciun a ajuns mai devreme și le-a adus, pe lângă cadouri, un zâmbet și un strop de fericire acum, în preajma sărbătorilor. Spiridușii Moșului au fost angajații din clădirile de birouri United Business Center din ansamblul Iulius Town, care au primit scrisori ce ascund gândurile celor mici și le-au îndeplinit visurile.

De la copii cu vârste de nouă luni și până la tineri de 22 ani, toți au primit încălțăminte și haine de iarnă, rechizite, cărţi, jucării, alimente, dulciuri şi multe alte cadouri. Moș Crăciun a fost realitate pentru copiii de la Centrul de Plasament Găvojdia, Centrul de Plasament Lugoj, Centrul de Plasament pentru Copilul cu Dizabilități Recaș, Casa de tip Familial „Sfântul Ioan”, din Nădrag, Asociația Creștină For Help Timișoara și Centrul de Zi „Casa Olarului”.

Campania „Bradul dorințelor” este organizată de comunitatea UBC împreună cu Asociaţia „Ajungem mari” şi este, anul acesta, la a patra ediţie.

Print Friendly, PDF & Email