O decizie privind instituirea ori nu a carantinei în Timișoara trebuie luată urgent, susține primarul Timișoarei, Dominic Fritz, după ce rata de infectare a depășit 6 cazuri la 1.000 de locuitori, potrivit Radio Timişoara.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, susține că dacă nu se impune o carantină totală, poate ar fi o soluție măcar carantina pe timpul nopții: „DSP trebuie să analizeze foarte bine cum și cu ce măsuri putem să reducem cazurile în Timișoara și în zona metropolitană. Dacă există altă cale decât carantina cu foarte mult drag o voi susține, considerând măsurile luate și în alte țări. Momentan mi-e foarte greu care ar fi această cale. Poate o soluție este o carantinare pe timp de noapte ca să evităm infectările prin chefuri și întâlniri sociale în cluburi și așa mai departe. Nu știu dacă asta va ajunge pentru a reduce cifrele de infectare.”
Carantinarea Timișoarei se poate decide numai după o analiză a Direcției de Sănătate Publică Timiș, însă o astfel de analiză nu a fost anunțată până în momentul de faţă.
Ultimele comentarii