Consiliul de Administrație al Piețe SA Timișoara a decis, în ședința de luni, 16 decembrie, revocarea din funcția de director general a lui Mirel Pop, ca urmare a unor deficiențe manageriale semnificative. Pieţe SA va fi condusă de un director interimar.
Decizia de revocare din funcţie a lui Mirel Pop survine ca urmare a constatării mai multor nereguli și încălcări ale legislației și ale deciziilor Consiliului de Administrație, constatate în raportul de audit intern și alte documente oficiale, spun reprezentanţii Pieţe SA.
Printre principalele deficiențe se numără: încălcarea legislației privind achizițiile publice, inclusiv depășirea pragurilor valorice stabilite, lipsa documentației tehnice și efectuarea unor plăți nejustificate pentru lucrări incomplete, gestionarea necorespunzătoare a contractelor de lucrări, inclusiv acordarea unor avansuri neconforme și recepționarea nelegală a lucrărilor, pasivitatea managerială în rezolvarea problemelor operaționale și sanitare din piețe, inclusiv situația critică din Piața Giroc, expusă riscului de închidere de către autoritățile sanitar-veterinare şi lipsa controlului financiar preventiv și a procedurilor interne de lucru.
Potrivit Consiliului de Administrație, aceste deficiențe au vulnerabilizat societatea Piețe SA afectând calitatea serviciilor oferite clienților și comercianților din piețele gestionate.
În cadrul aceleiași ședințe, Consiliul de Administrație a decis numirea lui Octavian Ghiran în funcţia de director general interimar. Acesta va prelua atribuțiile de conducere până la finalizarea procedurii de selecție pentru un nou director general.
“Piețe SA are nevoie de o conducere care să respecte principiile guvernanței corporative, să administreze resursele cu responsabilitate și să ofere servicii de calitate timișorenilor. Decizia de astăzi reflectă angajamentul nostru de a restabili încrederea și transparența în activitatea societății. În perioada următoare, conducerea interimară va avea responsabilitatea de a implementa măsuri urgente pentru remedierea neregulilor și optimizarea activităților din piețele publice ale orașului”, declară preşedintele Consiliului de Administraţie, Alma Kis.
Ultimele comentarii