La inițiativa deputatului liberal Marilen Pirtea, mai mulți profesioniști din educația universitară și preuniversitară, dar şi oameni de cultură s-au întâlnit azi la Jimbolia, în Casa Memorială „Karl Diel”.
Dezbaterea, la care au participat profesioniști din educația universitară și preuniversitară, reprezentanți ai vieții culturale din Jimbolia și Timișoara, s-a desfășurat în jurul temei propuse de deputatul liberal Marilen Pirtea: „Dezvoltăm Jimbolia europeană și susținem potențialul cultural și educațional al orașului intercultural bănățean”. Co-organizator al dezbaterii, alături de Marilen Pirtea, a fost primarul Jimboliei, Darius Postelnicu.
„Avem deja o tradiție a interculturalității bănățene, aici, în Jimbolia, românii și șvabii, maghiarii și sârbii fiind comunitățile tradiționale ce au scris istoria acestui oraș. Vrem să clădim mai multe proiecte având la bază aceste bogății istorice ale comunității din Jimbolia, resurse importante ale trecutului, care pot fi foarte valoroase pentru viitor”, a declarat deputatul PNL Marilen Pirtea. Adăugând că este esențială implicarea în acest proiect şi a principalilor oameni de cultură și educație din Jimbolia.
La întâlnire au fost prezenţi şi profesoara universitară Pia Brînzeu, profesorul universitar Vasile Popovici, fost ambasador, şi Marin Popescu, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiș, pe care Marilen Pirtea i-a amintit ca făcând parte dintr-o echipă experimentată care se alătură liberalilor timişeni, oameni care promit „că se vor implica pentru viitorul cultural al acestui oraș”.
Ultimele comentarii